O mega-secetă a avut loc acum 16.000 de ani

Cât de sever se poate schimba clima într-o lume care se încălzeşte? Se pare însă că istoria a cunoscut deja catastrofe mai mari decât ne-am putea imagina, conform rezultatelor unui studiu care a apărut în revista Science.

O echipă internaţională de oameni de ştiinţă conduşi de Curt Stager de la Colegiul Paul Smith din New York, a analizat 40 de înregistrări ale paleoclimatului din sedimentele din Lacul Tanganyika şi alte locaţii din Africa. Înregistrările arată că una din cele mai întinse şi mai intense secete din ultimii 50.000 de ani au lovit Africa şi Asia de sud, acum 17.000-16.000 de ani.

Cu 18.000 - 15.000 de ani în urmă, mari cantităţi de gheaţă şi apă din gheţari topiţi au intrat în Oceanul Atlantic de Nord, cauzând răcirea regională dar şi secete majore la tropice, afirmă Paul Filmer, director de program la Divizia de Ştiinţe ale Pământului de la Fundaţia Naţională pentru Ştiinţe (FNS), care a finanţat cercetarea împreună cu Divizia pentru Ştiinţe Atmosferice şi Geospaţiale şi Divizia de Ştiinţe Oceanice a FNS.

"Culmea acestei perioade de timp a coincis cu una din cele mai severe mega-secete din ultimii 50.000 de ani din regiunea musonică afro-asiatică, cu consecinţe potenţiale serioase pentru oamenii din paleolitic care au trăit în acea vreme", afirmă Filmer.

"Mega-seceta H1", aşa cum este cunoscută, a fost una din cele mai severe încercări climatice trăite de oamenii cu anatomie modernă. Lacul Victoria din Africa, cel mai mare lac tropical din lume, s-a uscat, la fel şi Lacul Tana din Etiopia şi Lacul Van din Turcia. Nilul, Congo şi alte fluvii majore s-au subţiat, iar musonii de vară din Asia au slăbit sau au dispărut din China până la Mediterană, determinând ca sezonul musonic să fie cvasi-inexistent.

Ce a cauzat mega-seceta rămâne un mister, dar momentul său sugerează o legătură cu Evenimentul Heinrich 1 (H1), o invazie masivă de aisberguri şi apă topită din gheaţă în Atlanticul de Nord, la terminarea Erei Glaciare. Studiile anterioare au învinuit mutarea spre sud a centurii de ploi tropicale ca şi cauză localizată, dar acoperirea geografică mai largă din acest studiu presupune probleme mai însemnate.

"Dacă mutarea spre sud a fost singura cauză, am găsit dovezi de umezeală mai departe în sud. Dar mega-seceta a lovit şi Africa ecuatorială şi cea sud-estică, aşadar centura de ploi nu doar s-a mutat, ci a şi slăbit", afirmă Stager, autorul şef al articolului din Science.

Modelele climatice sunt necesare pentru a simula gradul de extindere al evenimentului. Lipsa unei explicaţii complete deschide întrebarea dacă o mega-secetă extremă ar putea lovi din nou pe măsură ce lumea se încălzeşte şi se dezgheaţă din ce în ce mai mult.

"Este mult mai puţină gheaţă rămasă care să cadă în Atlanticul de Nord acum", afirmă Stager, "aşa că aş fi surprins dacă s-ar întâmpla din nou - cel puţin la o asemenea scară."

Stager speră că are dreptate, având în vedere ce ar putea face o asemenea mega-secetă în regiunile populate dens din zilele noastre. El deţine şi o poziţie de adjunct la Institutul de Schimbare Climatică, Universitatea Mâine, Orono.

Co-autori ai articolului sunt David Ryves de la Universitatea Loughborough din Marea Britanie; Brian Chase de la Institut des Sciences de l'Evolution de Montpellier din Franţa şi Departamentul de Arheologie, Universitatea din Bergen, Norvegia; şi Francesco Pausata de la Institutul Geofizic, Universitatea din Bergen, Norvegia.