O mare lovitură pentru sectorul energiei regenerabile - Ordonanţa de Urgenţă 57/2013
alte articole
În cadrul conferinţei ”Adevărul Despre Energie – Viitorul domeniului energetic în România a început” care a avut loc marţi, 25 iunie, la hotelul Intercontinental din Bucureşti s-au dezbătut principalele aspecte ce guvernează activităţile din domeniul energetic din România, în contextul celor mai recente actualizări legislative. Un loc important în discuţii l-a ocupat Ordonanţa de Urgenţă privind schema de sprijin a producătorilor de energie regenerabilă.
Direcţia Generală pentru Concurenţă a Comisiei Europene a iniţiat o procedură preliminară de investigare a prevederilor Ordonanţei de Urgenţă privind schema de sprijin a producătorilor de energie regenerabilă. Sesizarea a fost înaintată de Asociaţia Română a Industriei Fotovoltaice care susţine că măsurile conţinute în actul normativ sunt "neclare, abuzive şi neconstituţionale" şi blochează în totalitate sectorul de energie regenerabilă din ţara noastră. Potrivit acesteia ordonanţa distorsionează piaţa de energie electrică prin "introducerea de excepţii, restricţii, prevederi confuze şi retroactive".
Ordonanţa de Urgenţă 57/2013 privind amânarea acordării unui număr de certificate verzi a fost publicată în Monitorul Oficial la 7 iunie şi conţine modificări majore faţă de proiectul iniţial.
Una din prevederi statuează cu nu va beneficia de certificate verzi energia produsă în centralele electrice fotovoltaice situate pe terenuri agricole. De asemenea, conform actului normativ nu se vor mai acorda certificate verzi pentru "cantităţile de energie electrică livrate suplimentar de unităţile dispecerizabile faţă de cantităţile de energie electrică din notificările fizice orare transmise de producătorii de energie electrică din surse regenerabile la operatorul de transport şi sistem".
Se prevede şi amânarea temporară, de la 1 iulie 2013, a acordării unui număr de certificate verzi pentru fiecare 1 MWh produs de centrale electrice hidro noi cu puteri electrice instalate mai mici sau egale cu 10 MW (un certificat verde), de centrale eoliene (un certificat verde) şi de centrale electrice solare (două certificate verzi).
În ceea ce priveşte recuperarea certificatelor verzi aceasta se va face începând cu 1 aprilie 2017 pentru centralele hidro şi solare şi 1 ianuarie 2018 pentru centralele eoliene. Recuperarea se va face eşalonat maxim până la 31 decembrie 2020. Modalitatea de recuperare se stabileşte de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE).
”Această ordonanţă 57 conţine practic o serie de măsuri care au ca obiectiv final stoparea investiţiilor în sectorul energiei regenerabile. Guvernul şi-a făcut propria analiză. Ministrul Energiei anunţa foarte recent că preţul la energia electrică va scădea de la 1 iulie datorită acestei ordonanţe, el menţiona ceva de genul 5-10%. Între timp preţul a crescut. La fel probabil sunt făcute şi analizele de impact asupra costurilor pe care arbitrajele internaţionale şi litigiile naţionale care se vor naşte în contenciosul administrativ au fost evaluate. După cum spuneam şi la început ne aflăm practic în mijlocul unei furtuni în care Guvernul a străfulgerat. Majoritatea investitorilor consideră arbitrajul, pe bună dreptate, drept o opţiune şi putem spune că în materie de arbitraj internaţional modul în care Guvernul şi autorităţile române s-au comportat în ultima perioadă în ceea ce priveşte sectorul energiei regenerabile se califică cu nota 10 la o încălcare a standardelor de protecţie a tratamentului just şi echitabil conform Tratatului Cartei Europene a Energiei, tratat pe care România l-a semnat precum şi tratatelor de protecţie a investiţiilor bilaterale”, a declarat avocatul Ştefan Botezatul, partener la Kinstellar.
Răspunzând întrebării care sunt consecinţele acestei schimbări legislative, cu atât mai mult cu cât există voci care spun că această schemă va rămâne în continuare atractivă chiar în condiţiile schimbări legislative, Raluca Rusu, manager Relaţii cu Investitorii, Monsson Group a reiterat ca în opinia dezvoltatorilor ”Subiectul acestei întâlniri este acela de a afla adevărul despre energie".
"Şi noi ca şi producători de energie suntem preocupaţi de ceea ce se întâmplă pe piaţă, de scăderea consumului, de scăderea preţului la energie, de creşterea preţului la energie. Aşa cum a fost purtată discuţia în ultima jumătate de an, discuţia s-a axat pe două paliere. Unul a fost acela de scădere a consumului şi anume pe piaţa de energie din ce în ce mai mică nu au loc toţi producători, dar în acelaşi timp se vorbeşte în continuare de noi investiţii în alte tipuri de producere a energiei – pe combustibil fosil, energie nucleară etc., care vor încăpea de fapt tot pe această piaţă mică. Al doilea palier a fost acela de scădere sau de impact asupra facturii consumatorului final al acestor energii regenerabile dezvoltate în asemenea măsură în ultima perioadă la noi în ţară.
Faptul că în acest moment în ţară au fost făcute investiţii în acest domeniu se datorează unui cadru reglementat corect iar o încercare de schimbare bruscă va avea efectele exact inverse şi anume creşterea preţului la energie electrică. Am aderat la un sistem ca şi ţară, sistemul de sprijin prin certificate verzi..
Noi am derulat proiecte cu fonduri europene, am obţinut o finanţare bancară, cu valori foarte mari. Deci sunt proiecte care dacă le eliminăm din totalurile de absorbţie la nivel naţional atunci gradul de absorbţie va scădea dramatic, ţinta de absorbţie pe care şi-a stabilit-o guvernul va scădea dramatic, deci vorbim de o întreagă axă a unui program operaţional. Toate aceste proiecte se află sub incidenţa acestor prevederi.
Întrebarea care a mai fost adresată este: Cum preferăm să susţinem aceste investiţii? Dorim să absorbim fonduri şi să nu mai plătească aceşti bani consumatorii finali sau dorim să nu absorbim aceste fonduri şi investiţiile să se susţină şi anume amortizarea lor din bani consumatorilor finali? Iar răspunsul în urma acestei ordonanţe vine foarte clar – dorim să nu absorbim aceste fonduri. Nu pot fi absorbite.
Deci noi avem proiecte finanţate, proiecte încheiate cu succes care în momentul în care această ordonanţă va intra în vigoare, că vor intra în withhold este poate ceva elegant de spus, probabil ca acest program operaţional va fi pus în pericol şi probabil că va fi blocat, în condiţiile în care finanţatorul este Uniunea Europeană şi nu o bancă din România, din Europa, cu care mai poţi negocia, mai poţi discuta, te poţi aşeza la masa pentru a găsi soluţii. Nu cred că se pot găsi soluţii pentru proiectele care intră din withhold datorită faptului că se suspendă minimul de sprijin primit prin această schema de certificate. Şi vreau să menţionez că nu vorbim de supracompensare, aceste proiecte au fost deja supuse mecanismului de supracompensare şi de scădere a numărului de certificate până la limita păstrări viabilităţii acestor proiecte şi îndeplinirii condiţiilor de risc şi condiţiilor de eficienţă”.