O lume de cititori
Pe vremuri, cititul era un privilegiu, cărţile se cumpărau cu sacrificiul unor mese sărite sau a unor haine purtate încă un sezon. Bibliotecile găzduiau tineri care îşi petreceau timpul liber acolo. Cărţile îi atrăgeau ca faţa unui prieten; unul din viciile lor era hârtia tipărită. Îşi hrăneau mintea, sufletul şi setea de răspunsuri, de cunoaştere, de frumuseţe. Deseori îi găseai prinşi în toropeala nopţilor citind la lumina unei lumânări sau a unei lămpi cu gaz, uneori pe ascuns. Citeau cu nerăbdare, tot ce le cădea în mână. Gândeau ce citeau, rumegau îndelung, aveau curiozităţi şi vise.
În zilele solare şi muzicale de iunie, îi vedeai aplecaţi să scormonească în tarabele anticarilor după cărţi vechi. Sau se aciuau în biblioteca răcoroasă, unde scăpau de oraşul strâmt şi zgomotos. Şi acolo, deasupra meselor mari şi mâzgălite ale sălii de lectură, în faţa unor cărţi încercate de timp, stăteau ore întregi, hrănindu-şi foamea celor optşpe sau douăzeci de ani. Lectura de dragul lecturii, ideea care naşte o idee şi mai mare, puterea miraculoasă a cărţilor care vindecă şi îmbolnăvesc în acelaşi timp. Sentimentul unor lumi noi, care gândesc înlăuntrul tău. Exordiul unei noi plecări, ale unor noi culmi atinse, cu un singur rost, cel al unor trambuline către alte zboruri.
Se întâlneau la cenacluri literare sau ieşeau la promenadă. Liniştea oraşului îmbăiat în seară era încercată de discuţii în grupuri mari sau mici, omogene sau pestriţe. Discuţii cu voce tare, pline de patimă şi avânt, hoinărind pe alei, plimbându-se printre oameni, stând pe sub copaci, în aerul proaspăt şi nuanţat al amurgului, rupţi cu totul de lumea din jur. Se limpezeau descoperirile minunate, adevărurile profunde, care dădeau sens întregii lecturi. Înţelegeau că acele cărţi uriaşe stârneau o sete îngrozitoare, dar tot ele ascundeau şi frumuseţea adevărurilor. Se citea, se citea carte după carte, ore lungi de delectare, ore lungi de discuţii şi minunate descoperiri.
Astăzi se citeşte tot mai mult
Mi-e teamă că noi am pierdut undeva în timp aceste “minunate descoperiri”. Astăzi cititul e proclamat ca fiind “anevoios”, o investiţie proastă a timpului, o corvoadă. Sunt atâtea alte opţiuni, atâtea tentaţii, o carte peste 50 de pagini pare prea groasă şi aproape “inutilă”.
Astăzi se citeşte după chipul Internetului. Se sare de la o pagină la alta, de la o fotografie la un clip postat pe site, din dreapta ecranului, în stânga-jos, zig-zag, se scanează, se ţopăie prin text, fără succesiuni ale frazelor, fără logică, fără naraţiune, fără prea multă tulburare a ideilor. Testul hârtiei nu-l mai trece orişicine.
Astăzi se citeşte după chipul Internetului. Se sare de la o pagină la alta, de la o fotografie la un clip postat pe site, din dreapta ecranului, în stânga-jos, zig-zag, se scanează, se ţopăie prin text, fără succesiuni ale frazelor, fără logică, fără naraţiune, fără prea multă tulburare a ideilor. Testul hârtiei nu-l mai trece orişicine, romanele gata rezumate le fac cu ochiul elevilor, se cumpără cărţi cu coperţi de colecţie, la pachet cu ziarele, se aşează frumos în bibliotecă, cotor lângă cotor, ca să arate cât mai bine. Prea bine ca să merite să deranjezi design-ul citindu-le. Studenţii xeroxează doar porţiunile din cărţi cerute la examen, elevii preferă să se uite la filmul făcut după carte, decât să parcurgă un roman-fluviu. Sensibilitatea noastră s-a schimbat, timpul nostru s-a fragmentat. Poate nu ne mai frământă nici atât de multe întrebări.
Mai citim, desigur. Citim chiar mai mult ca înainte. Citim slogane de pe afişele lipite pe garduri, facturi, pliantele din poştă, subtitrările filmelor, instrucţiunile aparatelor high-tech pe care le cumpărăm, ziare, mail-uri, reţete de bucătărie, reţele naturiste, date de expirare, sms-uri... Citim. Mult. Zi de zi. Când să mai avem timp şi de cărţi?
