Numirea procurorilor-şefi, pe masa discuţiilor. Macovei: CSM vrea puteri sporite cu responsabilitate zero

Actuala procedură de numire a procurorilor cu funcţii de conducere trebuie menţinută. Nu este vorba de politizare, ci mai degrabă de responsabilitate, a declarat duminică, în cadrul unui comunicat de presă, fostul ministru al Justiţiei, europarlamentarul Monica Macovei.

Ministerul condus de Raluca Prună a pus în dezbatere publică modificarea a trei legi importante pentru funcţionarea justiţiei, iar una se referă inclusiv la modalitatea de numire a procurorilor cu funcţii de conducere.

Astfel, CSM susţine varianta ca preşedintele să numească la propunerea CSM, iar Ministerul Justiţiei susţine varianta ca preşedintele să numească procurorii cu funcţii de conducere la propunerea ministrului Justiţiei şi cu avizul CSM, aşa cum este din 2005.

Monica Macovei a explicat că argumentele pentru menţinerea actualei proceduri de numire – propunerea ministrului Justiţiei – avizul CSM – numirea de către Preşedinte – sunt în continuare valabile şi validate de toate rapoartele Comisiei Europene din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV), pentru că:

1. Responsabilitatea personală a ministrului Justiţiei care face propunerea. Dacă procurorul propus pentru o funcţie de conducere eşuează, atunci ştim cine l-a propus şi îi putem cere ministrului (a) sa propună revocarea acelui procuror şef din funcţie şi să propună un altul, şi (b) să răspundă pentru această nominalizare, inclusiv prin demisie, dacă numirea a dus de exemplu la un management prost al instituţiei sau la blocarea dosarelor din motive politice sau de ineficienţă.

2. CSM este un organ colectiv, care nu răspunde pentru nici una din măsurile pe care le ia, pentru că răspunderea reală este numai cea individuală, iar răspundere colectivă nu există. În plus, CSM ia decizii prin vot secret, deci nu se ştie cine ce a votat la nicio decizie, nici la deciziile de numiri sau nominalizări şi nimeni nu poate fi tras la răspundere pentru o nominalizare proastă sau dacă procurorul cu funcţie de conducere nominalizat de CSM eşuează. Iar dacă CSM nu vrea să propună revocarea unui procuror şef care eşuează, CSM nu răspunde în niciun fel şi nici nu poate fi obligat să propună revocarea şi să facă altă propunere.

3. Orice nominalizare trebuie făcută în urma unui concurs, în mod transparent, fără înţelegeri politice, şi de persoane care pot fi trase la răspundere pentru numirile proaste sau bazate pe influenţe politice, şi nu pe competenţele persoanelor nominalizate.

4. Condiţionalitatea numărul 3 din MCV prevede şi “Asigurarea stabilităţii legislative şi instituţionale a cadrului anticorupţie, în special prin menţinerea procedurii actuale de numire şi revocare a Procurorului General al României, a procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi a titularilor altor posturi de conducere din cadrul Parchetului General”.

5. CSM are deja foarte multe atribuţii privind cariera magistraţilor, răspunderea disciplinară, managementul instanţelor, unificarea practicii judiciare, Institutul Naţional de Magistratură etc şi o regulă simplă de când lumea este că nu încarci cu noi atribuţii o instituţie care are deja multe sarcini, mai ales când nu sunt toate îndeplinite complet şi ireversibil, poate tocmai pentru că sunt prea multe.

6. Preşedintele ţării trebuie să poată respinge motivat o propunere, acţionând ca un alt filtru de selecţie, iar această situaţie nu trebuie schimbată, pentru că asta ar însemna de fapt că CSM nu numai că nominalizează, ci şi decide, atât timp cât preşedintele ţării nu poate refuza o numire. Varianta CSM, susţinută de altfel de-a lungul timpului şi de politicienii USL, liberali şi socialişti certaţi cu justiţia, elimină posibilitatea ca preşedintele să poată refuza motivat numirea în funcţiile de conducere. Adică CSM vrea puteri sporite cu responsabilitate zero.