Numărul 2 din AUR pune pe masă scenariul unui guvern minoritar AUR-POT-SOS cu Călin Georgescu premier

Marius Lulea, George Simion şi Timotei Onoriu (Timotei Onoriu / Facebook)
Andrei Pricopie
12.05.2025

Prim-vicepreşedinte AUR, Marius Lulea, a anunţat, la Digi24, că la nivelul partidului se ia în calcul instalarea unui guvern minoritar, cu Călin Georgescu premier, dacă George Simion va ajunge la Palatul Cotroceni.

"În momentul de faţă nu există discuţii la nivel central cu membrii, cu cei care reprezintă Partidul Social Democrat. Există discuţii la nivelul fiecărui judeţ între parlamentari, dar nu doar cu cei de la PSD. Există o comunicare permanentă şi cu parlamentarii de la PNL şi de la PSD. Noi am spus tot timpul că suntem proeuropeni şi cei de la PSD, din punctul meu de vedere, dacă doresc o redresare şi să se valideze din nou în faţa electoratului, trebuie să admită că au un electorat suveranist şi să asculte de voinţa electoratul lui suveranist, aşa cum şi noi am făcut acest lucru", a declarat Marius Lulea.

Guvern minoritar suveranist

"Nu cred că PSD, alături de PNL reprezintă o soluţie (de guvernare), pentru că, iată în ce situaţii au ajuns. Electoratul nu vede cele două partide împreună. Poate că mai degrabă un guvern minoritar ar putea reprezenta o soluţie care să ducă la reformarea statului, guvern minoritar, patriotic, dar repet, în eventualitatea în care românii decid", a precizat Marius Lulea.

Liderul AUR a precizat că guvernul minoritar ar include AUR şi POT: "Nu ştim dacă cei de la SOS îşi doresc. Cu premier Călin Georgescu, dacă domnul Călin Georgescu se vede în această postură".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor