BOR, reacţie după ce ÎPS Teodosie a sfinţit sediul AUR Constanţa

Biserica Ortodoxă Română a reacţionat după ce în presă a apărut informaţia că ÎPS Teodosie, înalt prelat care în trecut şi-a exprimat admiraţia pentru Vladimir Putin, a făcut o slujbă de sfinţire a sediului AUR din Constanţa. În comunicatul remis presei, BOR îşi reafirmă neutralitatea în campaniile electorale.
„Biserica Ortodoxă Română îşi reafirmă în mod clar neutralitatea în timpul campaniilor electorale, distanţându-se de orice formă de politică partinică şi evitând implicarea în susţinerea publică a vreunui candidat la alegerile prezidenţiale. Respectăm votul fiecărei persoane, considerându-l o expresie a credinţei, convingerilor şi opţiunilor individuale, precum şi o manifestare a unui drept democratic garantat de lege. Îi îndemnăm, aşadar, pe toţi cetăţenii români să îşi exercite liber, paşnic şi responsabil dreptul la vot, pentru binele poporului român”, se arată în comunicatul Patriarhiei, citat de Agerpres.
Reacţia a fost transmisă în contextul în care arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, a oficiat o slujbă de sfinţire a sediului partidului AUR din Constanţa, cu doar câteva zile înainte de turul 2 al alegerilor prezidenţiale, liderul AUR fiind unul dintre finalişti.
În cadrul slujbei, Teodosie le-a urat sănătate şi bună chibzuinţă "pentru biserica noastră, pentru neamul nostru, pentru ţara noastră şi pentru binele tuturor" lui George Simion, Călin Georgescu şi liderei POT Anamaria Gavrilă, a relatat ZiuadeConstanta.ro,
ÎPS Teodosie le-a transmis membrilor AUR că îşi doreşte să-i revadă şi pe 20 mai, când va fi „un rezultat sănătos”. În cadrul evenimentului, Arhiepiscopul Tomisului a subliniat importanţa iubirii de Dumnezeu, biserică, neam şi ţară, afirmând că aceste idealuri sunt esenţiale pentru a nu duce lipsă de nimic.
„Nu se pune problema să nu avem culori politice, ci să avem iubire de Dumnezeu şi de biserică, de neam şi de ţară. Dacă avem aceste idealuri, nu ne lipseşte nimic. Am fost să mai sfinţim sediul al acestei formaţiuni şi mă bucur că m-aţi chemat şi am nădejdea să vă ţin la rugăciuni dacă dă Dumnezeu să fie bine şi Dumnezeu dă numai să fie bine. Sper să mă văd cu cei prezenţi şi pe 18, 20 sau 21, când o fi un rezultat sănătos”, a declarat ÎPS Teodosie.