Noul sistem de taxare în domeniul petrolului şi gazelor prevede redevenţe plus supraimpozitare pe profit
alte articole
Mult aşteptatul proiect legislativ vizând noul sistem de taxare în domeniul petrolului şi gazelor va fi înaintat Parlamentului în luna septembrie, urmând ca pe parcursul verii să aibă loc dezbateri şi discuţii, a declarat luni secretarul de stat în Ministerul Finanţelor, Dan Manolescu, în cadrul unui eveniment organizat de Focus Energetic.
Potrivit secretarului de stat, noul sistem va presupune redevenţe diferenţiate pentru exploatările on-shore şi exploatările off-shore, unde investiţiile sunt considerabil mai mari, combinate cu un sistem unic de impozitare a profitului pe upstream (explorare şi producţie petrolieră). Practic, guvernul vrea să supraimpoziteze profitul pe zona de upstream cu un procent peste cota de 16% aplicabilă tuturor operatorilor din ţară. De asemenea, noul sistem de taxare va include şi un mecanism de deduceri care să stimuleze investiţiile.
"Nu se doreşte renunţarea la redevenţe, ci menţinerea unui sistem de redevenţe care să asigure un flux constant de venituri la buget şi introducerea unui sistem de taxare a profitului pe zona de upstream, care să capteze acele profituri, atunci când ele există, peste cota de 16% aplicabilă tuturor operatorilor economici din România. Mecanismul deducerilor va acoperi investiţiile.", a declarat, în cadrul dezbaterii, Dan Manolescu.
"Cota nu este definitivată", a mai precizat Manolescu, întrebat la ce procent s-a gândit Guvernul.
Secretarul de stat a mai afirmat că România se află "la o răscruce de drumuri", în sensul în care trebuie să creeze un sistem care să îi permită să obţină din sistemul resurselor naturale o cotă similară cu cea a statelor care deţin resurse similare.
Prezent, de asemenea, la dezbaterea organizată de Focus Energetic, şeful ARNM, Gheorghe Duţu, a precizat la rândul său că noua rundă de licitaţii pentru perimetrele petroliere încă neconcesionate va fi organizată după intrarea în vigoare a noii legi. Amintim că, potrivit Hotnews, ultima rundă organizată de ANRM a avut loc în 2010, iar de atunci licitaţiile au fost amânate în ideea că sistemul de taxare va fi schimbat. Multe dintre acordurile în vigoare au valabilitate şi de 30 de ani.
"Suntem pregătiţi în proporţie de 80% cu datele necesare scoaterii la licitaţie. Vom veni cu nişte noutăţi. Va fi o harta interactivă din care vor reieşi foarte clar locurile de unde se exclud exploatările, arii protejate, date legate de tectonică; încercăm să aducem în acest pachet cât mai multe date. Cred că într-o lună, o lună şi jumătate, vor discuta cu Ministerul de Finanţe, care gestionează acest proiect, când putem demara.", a declarat Gheroghe Duţu.
Totodată, şeful ANRM a mai afirmat, în cursul dezbaterilor, că resursele României sunt spre epuizare şi noul sistem de taxare în domeniul petrolului şi gazelor trebuie să ţină cont de acest fapt:
"Actual sistem de redevenţe se situează la nivelul mediei europene, cu mici abateri. Dar trebuie să ţinem cont că zăcămintele noastre sunt spre epuizare. Noi producem petrol de 160 de ani. Suntem în declin de producţie, deci va trebui să găsim soluţii şi mecanisme care să stimuleze această activitate dar care să ne creeze şi consistenţă, să genereze venituri la bugetul de stat.", a precizat Duţu.
"Au apărut în ultima vreme activităţi deosebite în zona de off-shore. Şi în această zonă nu pot să aibă acces decât cei cu tehnologii foarte avansate şi cu un potenţial financiar deosebit. Sunt lucrări grele, foraje la trei mii şi ceva de metri cu costuri foarte mari pentru seismică. Va trebui să ţinem cont de toate aceste lucruri. Vom introduce în acest proiect legislativ şi mecanisme care să facă o diferenţiere între zonele mai grele şi zonele clasice. Sperăm ca acest mecanism care, chiar dacă nu va fi perfect să fie mai bun decât cel care este la ora actuală astfel încât să genereze venituri suplimentare la stat, dar să răspundă şi criteriului de atractivitate pentru investitori.", a adăugat Duţu.
În prezent, companiile care produc petrol şi gaze naturale plătesc redevenţe cuprinse 3,5% şi 13,5% din producţie, în funcţie de tipul zăcămintelor de hidrocarburi.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.