EXCLUSIV. Dezastrul de la Beba Veche şi Dudeştii Vechi: Apă contaminată cu arsen şi autorităţi care muşamalizează (video)

Pe fondul agravării problemei contaminării apei din Beba Veche, semnalată iniţial în 2011, atunci când apa a devenit inflamabilă, mai multe ONG-uri s-au adresat la 11 instituţii cu responsabilităţi în domeniul protecţiei mediului şi sănătăţii publice. În prezent, nivelul de arsen al apei din satul Beba Veche depăşeşte de trei ori maximul stipulat în lege, şi de patru ori în satele Podreanu şi Cherestur, din aceeaşi comună. La Dudeştii Vechi, nivelul de arsen este de cinci ori mai mare decât limita legală, iar primarul a ascuns locuitorilor buletinul de analiză care arăta acest fapt. Activista pentru mediu Maria Olteanu, preşedintele Asociaţiei T.E.S.L.A (Tranziţie Energetică Sustenabilă, Locală, Autonomă), a arătat în cadrul unei emisiuni speciale Epoch Times, ce răspunsuri au dat diferite autorităţi locale şi naţionale referitor la această situaţie şi cum încearcă s-o muşamalizeze şi să-şi paseze responsabilitatea într-o problemă gravă, care ţine de sănătatea şi siguranţa publică.
Maria Olteanu (Epoch Times România)
Matei Dobrovie
06.05.2015
Se încarcă player-ul...

Pe fondul agravării problemei contaminării apei din Beba Veche, semnalată iniţial în 2011, atunci când apa a devenit inflamabilă, mai multe ONG-uri s-au adresat la 11 instituţii cu responsabilităţi în domeniul protecţiei mediului şi sănătăţii publice. În prezent, nivelul de arsen al apei din satul Beba Veche depăşeşte de trei ori maximul stipulat în lege, şi de patru ori în satele Podreanu şi Cherestur, din aceeaşi comună. La Dudeştii Vechi, nivelul de arsen este de cinci ori mai mare decât limita legală, iar primarul a ascuns locuitorilor buletinul de analiză care arăta acest fapt. Activista pentru mediu Maria Olteanu, preşedintele Asociaţiei T.E.S.L.A (Tranziţie Energetică Sustenabilă, Locală, Autonomă), a arătat, în cadrul unei emisiuni speciale Epoch Times, ce răspunsuri au dat diferite autorităţi locale şi naţionale referitor la această situaţie şi cum încearcă s-o muşamalizeze şi să-şi paseze responsabilitatea într-o problemă gravă, care ţine de sănătatea şi siguranţa publică.

În primul rând toate autorităţile întrebate resping orice legătură dintre contaminarea apei cu arsen şi exploatările de petrol şi gaz din zonă. Maria Olteanu a citat însă un studiu care arată că într-o zonă extinsă din statul Texas, 30% din puţurile analizate aveau o concentraţie a arsenului mult mai mare decât limita acceptată în Statele Unite, care este aceeaşi ca în Europa, de 10 micrograme la litru. Aceste puţuri se aflau în apropierea sondelor de fracturare hidraulică, spre deosebire de cele unde concentraţia de arsen era mai redusă, aflate la distanţe considerabile de acestea.

Pe de altă parte, activista de mediu a reamintit că în 2011, în urma unor lucrări de foraj, a intrat petrol în pânza freatică a satului Podreanu, din comuna Beba Veche, iar primarul Ioan Bohâncanu (PNL) a declarat la vremea respectivă pentru EVZ că ”Petrom face exploatări neraţionale în zonă. La noi sunt foarte multe schele de petrol. Problema este că, după ani şi ani de exploatare, nu se mai poate scoate aşa de uşor ţiţeiul, care este tot mai puţin, iar ei au început să facă un fel de injecţii în sol. Apoi ne-am trezit cu problema aceasta”.

”De curând, activiştii din Beba Veche şi Dudeştii Vechi au discutat cu angajaţii OMV Petrom din zonă care le-au spus, sub protecţia anonimatului, că în toamna trecută au avut loc nişte lucrări de modernizare la sonde, care de fapt sunt lucrări de stimulare a zăcământului, adică de fracţionare hidraulică. Tot aceştia au afirmat că s-a folosit arsen pentru a neutraliza acţiunea corozivă a acidului sulfuric asupra tubulaturii sondei”, a explicat Maria Olteanu pentru Epoch Times.

Activista a mai arătat că în ciuda informaţiilor primite de la angajaţii OMV Petrom, ”Garda de Mediu a răspuns că a verificat posibilitatea de contaminare a apei din Beba Veche cu arsen ca urmare a lucrărilor de reabilitare a sondelor, iar în urma analizării fişelor de securitate a substanţelor chimice a rezultat că niciuna nu conţine arsen”. În mod paradoxal, aceeaşi Gardă de Mediu a aplicat două amenzi în anul 2011 unei companii care exploatează în zonă, căreia a refuzat să-i divulge numele, pentru scurgeri de hidrocarburi pe sol şi spărturi la conducte fără îndepărtarea solului poluat de pe amplasament, ceea ce nu ar avea însă legătură cu apa contaminată din Beba Veche.

La rândul ei, Prefectura Timiş infirmă în răspunsul dat ONG-urilor caracterul antropic al contaminării apei cu arsen şi mai susţine că aceasta nu se datorează exploatării gazelor de şist, ci că ”fenomenele sunt naturale, nefiind vorba de o poluare”.

Răspunsurile contradictorii ale autorităţilor

Asociaţia Neuer Weg, cu sprijinul Asociaţiei Profesioniştilor în Protecţia Mediului Înconjurător şi Asociaţia Pro Mediu Timiş, dar şi al grupurilor de acţiune civică împotriva fracturării hidraulice de la Beba Veche şi de la Dudeştii Vechi, a solicitat Ministerului Mediului, Gărzii de Mediu, Agenţia de Protecţie a Mediului, Serviciul de Sănătate Publică şi Inspectoratul pentru situaţii de urgenţă, un set complex de documente, prin care autorităţile să arate modul în care au gestionat problema apei contaminate de la Beba Veche şi Dudeştii Vechi.

”Concluzia a fost că aveam nişte instituţii care se spală pe mâini de orice responsabilitate pentru rezolvarea problemei, ba mai mult există o tendinţă de muşamalizare a oricărei bănuieli legate de natura antropică a contaminării – exploatările de petrol şi gaze”, a subliniat Maria Olteanu.

Activista pentru mediu a mai acuzat faptul că ”deşi contaminarea apei cu arsen are consecinţe grave pentru sănătatea oamenilor precum cancer de piele, la rinichi, al ficatului sau diabet, autorităţile locale n-au făcut absolut nimic pentru rezolvarea problemei, ba mai mult, programul de analiză a apei, realizat de Administraţia bazinală de apă Banat, nu conţinea, până în 2015, parametrul arsen.” Instituţia a răspuns activiştilor de mediu că nu are nicio dată comparabilă istoric despre cum a evoluat măsurarea nivelului de arsen din apă. Ca urmare, autorităţile nu au cum să susţină cu certitudine care este natura contaminării cu arsen în apă.

Aveam nişte instituţii care se spală pe mâini de orice responsabilitate pentru rezolvarea problemei, ba mai mult există o tendinţă de muşamalizare a oricărei bănuieli legate de natura antropică a contaminării – exploatările de petrol şi gaze.

Pe de altă parte, nici Direcţia de Sănătate Publică Timiş n-a făcut niciun studiu privind impactul arsenului din apă asupra sănătăţii populaţiei. În răspunsul dat ONG-urilor, aceasta arată că ”nu are aparatura necesară pentru a măsura parametrii toxici şi chimici din reţeaua de apă – benzen, mercur, plumb, nickel, arsen, etc. pe care trebuie să-i monitorizeze conform Legii nr.458/2002 privind calitatea apei potabile”. ”Instituţia care ar trebui să măsoare aceşti parametri se disculpă că nu are instrumentele necesare să-şi facă treaba”, a arătat activista de mediu. Mai mult, Maria Olteanu a prezentat un document de analiză a apei din 2011 care arată că lipsesc tocmai indicatorii care ar putea determina contaminarea antropică a apei.

Cinism şi neglijenţă penală

Localnicii din Beba Veche şi Dudeştii Vechi n-au fost informaţi în legătură cu contaminarea apei şi cu pericolele care decurg din ingerarea arsenului, potrivit activiştilor din zonă. Mai grav, autorităţile au încercat să muşamalizeze problema. ”La Beba Veche, primarul este aparent de partea oamenilor şi a făcut nişte demersuri la Consiliul Judeţean şi la Prefectură, a avut o întâlnire cu Inspectoratul Situaţiilor de Urgenţă la sfârşitul lui ianuarie. Soluţiile propuse au fost fie înlocuirea sursei de apă – forarea unui alt puţ, fie instalarea unui filtru de arsen”, a explicat Maria Olteanu.

La Dudeştii Vechi însă situaţia este mult mai gravă. Administraţia Bazinală Banat a realizat în luna noiembrie 2014 la solicitarea primarului comunei o analiză a apei din care rezultă că la apa din reţeaua din comună concentraţia de arsen este de 5,3 ori mai mare decât concentraţia acceptată prin lege. Acest buletin de analiză a apei a fost ascuns cetăţenilor de primarul de la Dudeştii Vechi. Deşi a avut rezultatul încă de la începutul lunii decembrie 2014, edilul nu l-a făcut public, în ciuda solicitărilor multiple ale cetăţenilor, deja alertaţi de situaţia de la Beba Veche. Mai mult, la sfârşitul lui 2014, el le-a prezentat cetăţenilor analize în care indicatorul arsen nu era deloc prezent, deşi avea în sertar buletinul de analiză cu rezultatele alarmante. Abia la sfârşitul lunii februarie 2015, primarul Gheorghe Nacov, la insistenţele localnicilor, le-a pus acestora la dispoziţie buletinul de analiză a apei.

”Primarul ar trebui să aibă o răspundere penală pentru că n-a depus absolut niciun efort pentru a informa oamenii în legătură cu prezenţa arsenului în apă şi pentru a demara o anchetă. Problema de la Dudeşti, deşi mult mai gravă, este băgată sub preş de domnul primar care spunea foarte relaxat într-un interviu acordat Radio Timişoara luna trecută că, dacă tot au consumat oamenii până acum apă contaminată, se gândeşte să treacă reţeaua de apă către Aquatim, operatorul regional de apă – Regia Autonomă de apă din Timiş, care s-a privatizat în 2007, pentru ca să rezolve ei problema. Interesant este că în toamna lui 2014 (deci după apariţia buletinelor de analiză a apei în comuna vecină, care ar fi trebuit să constituie un semnal de alarmă şi pentru el), la Dudeşti, primarul care declanşase procedura de insolvenţă şi primeşte 200 şi ceva de mii de euro ajutor de la guvern, a decis să folosească aceşti bani pentru instalaţia de nocturnă a stadionului din comună”, a mai spus Maria Olteanu în interviul acordat Epoch Times.

Ea a arătat că primăria ar fi putut investi 100.000 de euro într-un filtru de epurare a apei pentru un sat, dar a avut alte priorităţi. Ca urmare, oamenii se alimentează în continuare şi la Dudeştii Vechi şi la Beba Veche cu apa contaminată. Inspectoratul pentru situaţii de urgenţă n-a mai luat în 2014-2015 măsura de a aduce apă cu cisterna din localităţi vecine ca în 2011 la Beba Veche, atunci când apa conţinea nămol şi nu putea fi consumată deloc.

În acest context, mai mulţi activişti au decis să-i ajute pe localnici să-l dea în judecată pe primarul din Dudeştii Vechi. ”El trebuie să răspundă penal pentru că a deţinut informaţii extrem de importante şi de grave pentru sănătatea publică pe care le-a ascuns, iar atunci când au devenit publice, n-a luat nicio măsură”, a concluzionat Maria Olteanu.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor