Noul cult al lui Horthy şi încercarea de reînhumare a lui Nyírö, parte a unei renaşteri populist-naţionaliste în Ungaria(Spiegel)
alte articole
Extremiştii de dreapta din Ungaria devin din ce în ce în ce mai siguri pe ei. Ei îl omagiază acum deschis pe Miklós Horthy, regentul antisemit din perioada interbelică, ridicându-i statui şi redenumind piaţa unui oraş în onoarea sa. Chiar şi unii membri ai partidului Fidesz al premierului Viktor Orban sprijină noua tendinţă, se arată într-o amplă analiză de miercuri a publicaţiei germane Der Spiegel.
Noua Constituţie controversată a Ungariei, în vigoare de la începutul anului, evocă spiritul unei epoci de mult apuse: statul ungar vechi de o mie de ani este reprezentat de Sfânta Coroană a Sfântului Ştefan I. Constituţia se angajează să 'protejeze' limba maghiară unică, identitatea maghiară şi cultura naţională. Este o întoarcere slab mascată la spiritul perioadei interbelice, atunci când ţara era condusă de Miklos Horthy, care a instituit un regim autoritar, ultraconservator, naţionalist şi revizionist, subliniază Spiegel.
Sub conducerea premierului conservator Viktor Orban, acest spirit ia o formă mai mult sau mai puţin concretă. La mijlocul lunii mai, o statuie a lui Horthy a fost ridicată la Kereki în sud-vestul Ungariei. A reprezentat ceva similar unei premiere în Ungaria post-comunistă, potrivit publicaţiei germane. Horthy a fost un antisemit notoriu şi lider al ''terorii albe'', valul de violenţă post-prim război mondial şi anti-comunist, căruia i-au căzut victime mulţi evrei. Ca şef al statului în 1944, a fost răspunzător pentru deportarea în masă a 400.000 de evrei unguri, care au fost ucişi la Auschwitz.
La câteva zile după ridicarea statuii lui Horthy, episcopul reformat Gusztáv Bölcskei a dezvelit o placă de marmură restaurată în memoria lui Horthy, la Universitatea de Teologie Reformată din Debrecen, în estul Ungariei. Vineri, 1 iunie, Piaţa Libertăţii din oraşul Gyömro, la sud-est de Budapesta, a fost redenumită după numele lui. Mai multe statui ale lui Horthy urmează să fie ridicate şi la Budapesta, chiar dacă Horthy a dispreţuit oraşul numindu-l ''leagăn al păcatelor iudeo-bolşevice''. O statuie ecvestră a lui este planificată să fie amplasată în luna octombrie, în districtul Colina Castelului din Budapesta. Jurnalistul Gábor Czene spune că există un 'cult în creştere progresivă al lui Horthy'.
Dar nu numai fostul regent este onorat în noua Ungarie a lui Orban, notează Spiegel. Parlamentul ungar face presiuni pentru reînhumarea scriitorului Nyírö József, odată căutat drept criminal de război, în localitatea sa natală din Transilvania, în România, la cererea unui partid al minorităţii maghiare de acolo. Nyírö a fost un ideolog cultural proeminent sub Horthy. A servit mai târziu ca membru al parlamentului în timpul regimului de teroare al formaţiunii naţional-socialiste ''Partidul Crucilor cu Săgeţi'', din octombrie 1944 până în martie 1945, o perioadă în care zeci de mii de evrei unguri au fost trimişi în marşurile morţii sau masacraţi. Nyírö a fugit în Spania lui Franco după război.
Spiegel aminteşte că reînhumarea lui Nyírö a fost iniţial planificată pentru 27 mai, în duminica catolică a Rusaliilor, dar guvernul român a interzis ceremonia. În locul acesteia s-a ţinut o slujbă ecumenică pentru scriitor, în Odorheiu Secuiesc natal. Pe lângă conducerea partidului extremist de dreapta Jobbik, la eveniment a participat şi puternicul secretar de stat pentru cultură, Geza Szöcs, alături de preşedintele Parlamentului, Laszlo Köver, în mod oficial al doilea om în stat.
Kövér s-a comportat ca si cum Transilvania ar fi devenit o parte a Ungariei după al Doilea Război Mondial în loc să fi fost retrocedată României, comentează revista germană. El a calificat atitudinea guvernului român drept 'neprietenoasă, necivilizată şi barbară', aminteşte Spiegel, deoarece a interzis ceremonia de reînhumare. A anunţat că îl vor reînhuma pe Nyírö într-un fel sau altul, în acel loc.
La câteva zile după ceremonie, secretarul de stat pentru cultură, Géza Szocs, a declarat pentru website-ul de ştiri index.hu că urna cu cenuşa lui Nyírö a fost introdusă ilegal în România. A fost nevoie de un complot, a spus el, deoarece transportarea urnei 'nu a fost tocmai uşoară'. Cu toate acestea el personal nu a luat parte la introducerea ilegală, a ţinut să spună Szocs, afirmând că nu ştie unde se află urna. Reînhumarea lui Nyírö va avea loc în curând, a anunţat el. Szocs a apărut la ceremonie cu o geantă mare pe care a plasat-o sub un portret al scriitorului în timp ce-i făcea elogiul. El nu a vrut însă ''nici să confirme nici infirme' dacă urna s-a aflat în geantă.
Nou cult al lui Horthy şi încercarea de reînhumare a lui Nyírö sunt parte a unei renaşteri populist-naţionaliste în Ungaria, pe care extremiştii de dreapta au promovat-o cu succes în ţară ani de zile. Acum, premierul Viktor Orban şi partidul său Fidesz fac presiuni cu ardoare în aceeaşi direcţie, relevă Spiegel.
Unii observatori sunt îngroziţi de această evoluţie, potrivit publicaţiei germane. 'De ce îşi asociază Fidesz numele cu membri ai Crucii cu Săgeţi? Oare atât de departe am ajuns?' - se întreabă politologul Zoltán Somogyi. 'Kövér şi Szocs ar trebui să demisioneze imediat', spune el, în caz contrar Ungaria va fi împovărată cu reputaţia de a avea un guvern 'care îi sprijină pe nazişti'.
Astfel de cereri sunt însă respinse de tabăra guvernamentală. Unii politicieni şi funcţionari moderaţi din Fidesz s-ar putea simţi stânjeniţi de cursul populist-naţionalist al partidului, dar criticile nu sunt făcute publice. În partidul lui Orban, loialitatea este preţuită mai presus de orice. Ca urmare, interviuri oficiale cu reprezentanţi ai guvernului se transformă de multe ori în exerciţii de relativizare. De exemplu, Gergely Pröhle, secretar de stat adjunct pentru afaceri europene în Ministerul de Externe ungar, spune că 'poate înţelege' că retorica 'unor declaraţii politice' ale guvernului Orbán sună 'un pic pre-modern în urechile occidentale', dar el spune că Ungaria este o ţară diferită, cu o limbă diferită. A respins ceea ce a numit încercările de ''a combina' guvernul conservator cu extremismul de dreapta şi ideologia acestuia. 'Aceasta este o tactică bine cunoscută a stângii în istoria internaţională', spune Pröhle.
Recent, mai scrie Spiegel, guvernul ungar a adoptat o nouă programă naţională de bază pentru şcolile ungureşti. Printre lecturile obligatorii se numără şi scrieri ale lui Nyírö şi contemporanului său Albert Wass, un scriitor care a fost condamnat la moarte în contumacie în România, pentru crime de război, şi a murit în SUA în 1998.
Atunci când unele asociaţii de profesori au protestat faţă de includerea unor scriitori de extremă-dreapta şi fascişti în programa de bază, ministrul învăţământului, Rózsa Hoffmann, a răspuns tăios că este vorba de autori care au avut un impact mare la vremea lor. 'Ei au primit acum un loc demn în programa de bază', a spus ea.