Noua politică de apărare a Chinei se bazează pe înşelăciune şi război politic

Noua strategie militară publicată de regimul chinez maschează propriile sale ambiţii de agresiune şi expansiune prin acuzarea altor naţiuni de agresiune şi expansiune.

Este prima Cartă Albă publică privind Strategia Militară Chineză care prezintă o nouă politică de “apărare activă”, conform Institutului Maritim American. Carta a fost publicată în 26 mai a.c. de către Ministerul chinez al Apărării Naţionale.

Documentul chinez începe cu un limbaj elevat, declarând că pentru a “realiza Visul Chinez al marii reîntineriri naţionale” poporul chinez doreşte să “dea mâna cu restul lumii pentru a menţine pacea, pentru a promova dezvoltarea şi a împărtăşi prosperitatea”.

Totuşi, aşa cum se întâmplă în cazul majorităţii politicilor istorice de extindere globală pentru atingerea obiectivelor naţionale, există tot felul de ţări care stau în calea realizării acestor obiective.

Documentul strategiei susţine că regimul chinez “va urma calea dezvoltării paşnice” printr-o politică care “este defensivă în natura sa”. Totuşi, în timp ce a fost eliberată această nouă strategie militară, regimul chinez practic şi-a anulat politica sa strict defensivă când a cerut activelor sale din Marea Chinei de Sud să adopte o postură ofensivă.

Într-o declaraţie care contrazice tonul general al raportului privind noua strategie militară, regimul chinez a susţinut că “nu va urmări niciodată hegemonia sau expansiunea”.

Ca apoi, raportul să susţină că Beijing-ul are o sarcină grea de a proteja unificarea naţională, integritatea teritorială şi interesele de dezvoltare. Raportul mai susţine că regimul chinez înfruntă “un mediu extern în general favorabil” care îi oferă o “perioadă importantă de oportunităţi strategice pentru dezvoltarea sa, o perioadă în care se pot realiza multe.”

Raportul trece apoi rapid la conflictele tot mai intense cu alte naţiuni, susţinând că acţiunile americane de reechilibrare a situaţiei din regiunea Asia-Pacific şi politicile militare revizuite ale Japoniei – ambele măsuri fiind luate în urma perceperii unei agresiuni tot mai crescute din partea regimului chinez – au “cauzat temeri adânci în rândul altor ţări din regiune.”

Regimul chinez pare a se cita pe el însuşi în legătură cu aceste “temeri adânci”. Din contră, în timpul summitului ASEAN din aprilie, ţări precum Vietnam, Filipine şi Malaezia şi-au manifestat temeri serioase în legătură cu agresiunea tot mai mare a Chinei.

Apoi raportul schimbă placa, susţinând că în privinţa unor chestiuni “care au legătură cu suveranitatea teritorială, drepturile maritime şi interesele Chinei”, unii dintre vecinii săi iau măsuri provocatoare şi îşi întăresc prezenţa militară în zona unor recifuri şi insule, pe care China le-a ocupat de fapt ilegal.

Regimul chinez încearcă să mascheze confiscarea unor bucăţi de pământ în Marea Chinei de Sud şi Marea Chinei de Est, acuzând alte naţiuni de acţiunile de care este acuzată chiar China.

Regimul chinez construieşte insule în apele situate la 2.400 km de ţărmul său, a stabilit parametri defensivi în jurul teritoriilor artificiale şi acuză alte naţiuni că desfăşoară acţiuni care provoacă propriile sale acţiuni provocatoare.

China foloseşte o formă clasică de război legal. De fapt, Beijing-ul creează propriile sale legi pentru a-şi legaliza acţiunile şi de a invalida acţiunile adversarilor săi. Aşa cum s-a întâmplat în cazul creării de către regimul chinez a unei zone de apărare aeriană deasupra Mării Chinei de Est în noiembrie 2013, China pur şi simplu doreşte să creeze noi legi care să declare ilegale acţiunile altor ţări.

Carta Albă chineză abordează şi conflictele mai apropiate de China. Astfel, contrar afirmaţiilor sale că “nu va urmări niciodată hegemonia sau expansiunea”, documentul privind strategia militară susţine că unele dintre cele mai mari probleme ale Chinei sunt “forţele separatiste care cer independenţa Taiwanului” precum şi “forţele separatiste care cer independenţa Turkistanului şi a Tibetului.”

Pentru a denigra grupurile care se opun abuzurilor regimului chinez, China adoptă o metodă familiară şi amestecă identitatea Partidului Comunist Chinez aflat la conducerea ţării cu identitatea Chinei, astfel încercând să unească identitatea sa cu cea a poporului chinez. În acest sens, regimul chinez numeşte grupurile care i se opun drept “forţe anti-China”.

Privită în ansamblu, noua strategie militară chineză evidenţiază planurile regimului de la Beijing de a continua să suprime dizidenţii, de a-şi continua eforturile de acaparare a Taiwanului şi de acaparare de noi teritorii în Marea Chinei de Sud şi Marea Chinei de Est.

Totuşi, într-un fel, această strategie este clară şi este construită prin înşelăciuni strategice, prin manipularea propriilor sale legi de legitimizare a acţiunlor considerate ilegale în celelalte ţării ale lumii şi prin modificarea percepţiilor, pentru a valida ambiţiile sale expansioniste şi de a invalida răspunsurile altor naţiuni.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.