Nou episod din serialul groazei Dr. Burnei - "Eu nu greşesc"

După ce se chinuiau cu lunile să strângă bani pentru dispozitivele pe care le recomandă medicul, treceau prin calvarul săptămânilor de internare şi reuşeau să prindă un loc pe masa de operaţie, unii dintre părinţi vedeau cum copiii lor ies din spital mai rău decât erau înainte.
Loredana Diacu
22.12.2016

alte articole

Sala de operatie (Ali Al-Saadi / AFP / Getty Images)
Loredana Diacu
22.12.2016

Casa Jurnalistului publică, joi, sub semnătura Luizei Vasiliu, un nou articol dedicat medicului Gheorghe Burnei, personaj acuzat de operaţii experimentale pe copii cărora le-ar fi implantat, potrivit procurorilor, inclusiv oase de vită fierte şi filtre de tanc. Cei mai norocoşi au avut parte de dispozitive omologate, de la firma Argonmed, dispozitive pe care, potrivit sursei citate, părinţii au dat bani grei deşi aveau dreptul la ele gratuit, prin spital sau Casa de Asigurări de Sănătate. Unora le-a luat chiar şi ani de zile să strângă banii, timp în care starea copiilor lor s-a agravat.

În noul articol, Vasiliu publică poveştile a zece copii operaţi de doctorul care era văzut drept un făptuitor de miracole.

Prezentăm unul dintre cazurile expuse de Casa Jurnalistului:

"Alexandra a ajuns la doctorul Burnei cînd avea 2 ani, din cauza unei luxaţii de şold. La nici una dintre cele trei intervenţii pe care le-a avut, mama ei nu a ştiut ce anume îi fac fetiţei în sala de operaţii. Profesorul Burnei i-a spus doar că ar trebui să se simtă privilegiată, că „alţii aşteaptă şi doi ani pînă intră în operaţie”.

După prima intervenţie, i s-a făcut rău cînd şi-a văzut copilul ieşind din sală cu ghips de la brîu în jos – nu o prevenise nimeni. După a doua, a citit singură în foaia de observaţii că medicii i-au scurtat piciorul fetiţei ei cu doi centimetri şi jumătate. A întrebat de ce, i s-a răspuns să nu-şi facă griji, „creşte înapoi”. După a treia, a aflat că i-au drenat puroiul dintr-o infecţie cu stafilococ care nu fusese trecută în scrisoarea medicală. La controale, îl întreba pe profesor de ce e femurul ieşit în afară, de ce copilul merge greu, de ce are dureri. "E foarte bine, mămică", spunea medicul şi o trimitea acasă, la Botoşani.

La finalul lui 2013, cînd a aflat că o fetiţă din spital a murit pe masa de operaţie, Anca, mama Alexandrei, a hotărît să-şi ia copilul şi să meargă şi la alţi doctori. A fost la Iaşi, la Bucureşti şi în Italia, la Bologna. Cinci medici diferiţi i-au repetat acelaşi lucru: „Mi-au spus că şoldul copilului e compromis. Nu trebuia să îi facă osteotomie de bazin, ci doar osteotomie de femur. Bine că mai are oase…”

Articolul integral poate fi citit aici

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor