Nimeni nu îndrăzneşte să protesteze în estul Ucrainei: 'Familia' Ianukovici deţine controlul asupra bastionului minier

Partidele de opoziţie ucrainene nu au reuşit să înlăture de la putere guvernul de la Kiev. Loialitatea Partidului Regiunilor, majoritar în parlament, confirmă influenţa preşedintelui Viktor Ianukovici asupra 'regimului de la Donbas'.
Presedintele ucrainean, Viktor Ianukovici. (Spencer Platt/Getty Images)
Epoch Times România
04.12.2013

Partidele de opoziţie ucrainene nu au reuşit să înlăture de la putere guvernul de la Kiev. Loialitatea Partidului Regiunilor, majoritar în parlament, confirmă influenţa preşedintelui Viktor Ianukovici asupra 'regimului de la Donbas'. Cea mai mare parte a elitei aflate la putere este originară din această regiune, bastion minier şi industrial al Ucrainei. De aceea, la prima vedere nu pare deloc uimitor că estul acestei ţări rămâne calm, în timp ce vântul contestării, al revoluţiei, suflă asupra capitalei şi în numeroase oraşe din vest, notează miercuri cotidianul La Libre Belgique.

Diferenţele regionale din Ucraina sunt bine cunoscute, subliniază publicaţia belgiană menţionată. Estul, majoritar rusofon şi rusofil, prezintă caracteristici istorice, culturale şi economice fundamental diferite de centrul şi sudul teritoriului. După 'revoluţia portocalie' din 2004 şi eforturile de 'ucrainizare' a ţării întreprinse de fostul preşedinte Viktor Iuşcenko, Partidul Regiunilor al lui Ianukovici s-a prezentat ca un apărător al drepturilor comunităţii rusofone.

'Desigur, există diferenţe faţă de vestul ţării. Fără îndoială, Rusia este foarte aproape (de această regiune), iar oamenii de aici au multe legături de cealaltă parte a frontierei', constată Denis Kazanski, tânăr blogger independent din Doneţk, capitala regiunii Donbas.

Potrivit unui sondaj de opinie realizat de Institutul internaţional de sociologie, 57% din populaţia regiunii doreşte aderarea Ucrainei la Uniunea Vamală, alături de Rusia, Belarus şi Kazahstan, în timp ce integrarea europeană este susţinută de 46% dintre respondenţi. 'Însă oligarhii din Partidul Regiunilor întreţin artificial imaginea particularităţilor, pentru a justifica controlul lor absolut', subliniază Kazanski.

Zonele estice ale Ucrainei sunt locul de baştină al principalilor oligarhi ai ţării, între care şi Rinat Ahmetov, sprijin până acum infailibil al lui Viktor Ianukovici. Acesta din urmă, fost guvernator al regiunii Doneţk, şi-a stabilit aici fieful puterii sale, facilitând expansiunea economică şi politică a 'Familiei'. Aceasta, organizată în jurul fiului preşedintelui, Oleksandr, dentist de profesie, astăzi milionar, îşi 'ţese pânza' şi în alte regiuni ale ţării, în special la Harkov, a doua metropolă ucraineană.

Argumentul guvernului, conform căruia industriile ucrainene nu sunt gata să facă faţă nici concurenţei cu întreprinderile europene, nici represaliilor din partea marelui vecin rus, are un impact incontestabil asupra populaţiei.

'Puterea se comportă precum un părinte avizat şi protector', continuă Denis Kazanski. 'Ea distribuie cadouri în timpul alegerilor şi 'măguleşte' asiduu populaţia, amintind că aceasta este regiunea care produce bogăţiile ţării. Însă duceţi-vă în industrii şi în mine: condiţiile de muncă şi salariile sunt aici mizerabile. Oamenii de aici nu sunt decât nişte sclavi exploataţi', subliniază bloggerul ucrainean.

Denis Kazanski a studiat mult fenomenul dramatic al minelor ilegale, aşa-zisele 'kopanki' ce produc circa 10% din cărbunele Ucrainei, sub controlul unor reţele apropiate 'Familiei'. În pofida unor numeroase anchete, sistemul durează. 'Pe de o parte, majoritatea mass-media din regiune sunt aici şi mai cenzurate ca în altă parte a Ucrainei. În plus, populaţia de aici nu este foarte reactivă, atât prin tradiţie, cât şi din frică pentru represalii', precizează interlocutorul cotidianului belgian.

În timp ce manifestaţiile de pe Maidan, Piaţa Independenţei din Kiev, număra deja a 12-a zi de proteste, portalul ngo.donetsk.ua anunţa, la Doneţk, 'prima tentativă de euro-Maidan', precizând că aceasta a fost organizată în interiorul unei clădiri, din cauza interdicţiei administrative privind desfăşurarea de manifestaţii în centrul oraşului.

'Există un anumit potenţial de contestare şi în est, care suferă de pe urma abuzului regimului. Însă posibilităţile politice şi logistice pentru proteste sunt ca şi inexistente. Aici este fieful puterii, care are totul sub control', explică Iuri Romanenko, directorul Institutului de studii strategice de la Kiev..

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor