Nicuşor Dan: Toate partidele cu care suntem în discuţie vor să intre la guvernare

Nicuşor Dan
Ana Ion
05.06.2025

Preşedintele Nicuşor Dan s-a declarat mulţumit că toate formaţiunile politice implicate în discuţiile privind viitoarea coaliţie parlamentară şi-au exprimat dorinţa de a intra la guvernare. La negocierile desfăşurate la Palatul Cotroceni participă PSD, PNL, USR, UDMR şi grupul minorităţilor parlamentare.

„Sunt foarte mulţumit că toate partidele cu care discutăm vor să participe la guvernare”, a afirmat şeful statului, citat de G4Media, într-o discuţie cu presa după ce a luat parte la Forumul Naţional pentru Viitorul Agriculturii, organizat de Clubul Fermierilor Români.

Referitor la negocieri, Nicuşor Dan a precizat că documentul tehnic elaborat de echipele de experţi ai partidelor pe tema bugetului şi deficitului nu reprezintă o formă finală. „Este un document de lucru, care va fi negociat politic de liderii partidelor şi de către mine. Nimic din ce va apărea pe surse nu este definitiv”, a subliniat el.

El a adăugat că negocierile tehnice vor fi corelate cu discuţiile asupra celorlalte capitole din programul de guvernare, care ar urma să fie finalizate luni. „Va fi o discuţie amplă, luni după-amiază, pe întregul pachet”, a mai spus preşedintele.

Surse politice citate de G4Media au indicat că PSD ar fi favorabil intrării la guvernare, mai ales că programul Anghel Saligny, destinat modernizării infrastructurii de apă, canalizare şi drumuri, nu a fost încă finalizat. Continuarea acestui program reprezintă una dintre cerinţele esenţiale ale social-democraţilor.

Conform aceloraşi surse, în discuţiile cu Comisia Europeană, investiţiile în apă şi canalizare au fost incluse deja în PNRR, iar acum se analizează dacă şi lucrările de drumuri ar putea fi incluse în acelaşi program.

Totodată, majorarea TVA în sectorul Horeca se află pe masa discuţiilor în contextul formării noii coaliţii de guvernare, au precizat sursele.

Planul fiscal final va fi prezentat după desemnarea noului premier, care va anunţa măsurile concrete asumate de guvern. Acest plan ar urma să se întindă pe o perioadă de 18 luni, cu implementarea treptată a măsurilor. Cele mai multe dintre acestea ar putea intra în vigoare la 1 iulie, pentru a reduce rapid deficitul bugetar. Alte măsuri, cum ar fi majorarea impozitului pe proprietate, ar putea fi aplicate la începutul anului viitor.

Nominalizarea viitorului premier este aşteptată la mijlocul lunii iunie. Ilie Bolojan rămâne o posibilă variantă, însă nu este singura opţiune. De altfel, potrivit surselor politice, puţini politicieni îşi doresc această funcţie, din cauza faptului că viitorul prim-ministru va trebui să aplice un program de austeritate, deloc popular.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor