Negocieri la Bruxelles pentru eliminarea vizelor de Canada

Ana Ion
06.07.2016

alte articole

(photos.com)
Ana Ion
06.07.2016

Şeful Cancelariei Guvernului României, Dragoş Tudorache, va avea luni la Bruxelles o întrevedere cu ministrul canadian al Imigraţiei, John McCallum, în cadrul căreia se va discuta problema ridicării vizelor pentru cetăţenii români, relatează Mediafax.

"Voi avea o întâlnire bilaterală cu ministrul McCallum şi apoi tripartită, la care va participa şi Comisia şi Bulgaria, vom vedea stadiul discuţiilor şi a angajamentului pe care premierul Trudeau şi l-a luat în discuţia cu premierul Cioloş. Rămânem optimişti pe acest dosar, dar prefer să aştept rezultatele întâlnirilor de luni înainte de a mă pronunţa", a declarat şeful Cancelariei la finele şedinţei Executivului, răspunzând întrebărilor presei.

Ministrul pentru Imigraţie canadian, John McCallum, va veni săptămâna viitoare într-o vizită oficială la Bruxelles pentru a rezolva problema vizelor impuse României şi Bulgariei. Motivul ridicării vizelor constă în faptul că guvernul canadian vrea să întâmpine o posibilă opoziţiei a celor două ţări faţă de ratificarea controversatului acord de liber schimb între Ottawa şi Bruxelles, CETA.

Comisia Europeană şi Uniunea Europeană au ca obiectiv semnarea acestui acord la finele lui octombrie, în cadrul unui summit la care este invitat şi Justin Trudeau.

În luna aprilie, UE a acordat Canadei şi Statelor Unite trei luni pentru a aplica regimul de reciprocitate al vizelor, ameninţând că, în caz contrar, ar putea impune vize pentru cetăţenii canadieni şi americani.

Potrivit publicaţiei citate, nu este clar dacă UE va pune în practică această ameninţare, având în vedere potenţialele consecinţe economice, dar, chiar dacă nu li se vor impune vize, canadienii riscă un veto asupra acordului de liber schimb.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor