Năsui: Cât ne costă sistemul de educaţie - 10.307 lei per fiecare elev/student

Claudiu Năsui (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
14.09.2020

Deputatul USR Claudiu Năsui a atras atenţia că românii cheltuie din ce în ce mai mult pe sistemul de educaţie de stat dar nu primesc în schimb mare lucru.

"Vine începutul de an şcolar şi vedem din nou haosul din sistemul de educaţie de stat. Dar pe lângă ce vedem, să ne uităm şi la partea nevăzută, anume cât ne costă toate astea. Pentru că până la urmă sistemul nu este gratuit, ci este plătit de fiecare contribuabil prin taxe şi impozite. Anul trecut statul a cheltuit pe educaţie 36,3 miliarde de lei. Pentru a înţelege această cifră trebuie să ne uităm la cum a evoluat în timp. Şi, mai important, la cum a evoluat în funcţie de numărul de elevi/studenţi din sistem. În ultimii 9 ani, cheltuielile statului cu educaţia au crescut cu 97%. Practic, s-au dublat. O să-mi spuneţi că e normal, mai ales dacă a crescut şi numărul de copii/studenţi (populaţia şcolară), adică numărul de oameni din diverse stadii ale sistemului educaţional", a precizat Năsui.

Şeful USR Bucureşti a remarcat că, potrivit Institutului Naţional de Statistică, populaţia şcolară era de puţin peste 4 milioane de copii/studenţi în 2010, şi a ajuns la 3,5 milioane în 2019. Adică a scăzut cu 12%.

"Deci în timp ce populaţia şcolară scade cu 12%, cheltuielile cu educaţia s-au dublat. Per total, statul român a cheltuit în ultimii 9 ani de 2,25 de ori mai mult pentru fiecare elev/student. Chiar şi decontând pentru inflaţie, este o creştere semnificativă a cheltuielilor. Pe ce s-au dus aceşti bani? Părinţii şi copiii văd cumva o îmbunătăţire? Nu de 2,25 ori, dar măcar semnificativă a calităţii educaţiei în ultimii 9 ani? Dacă ne uităm pe rezultatele testelor internaţionale, de exemplu PISA, vedem că stăm din ce în ce mai prost la capitolul calitate. Cu aceste cifre, calitatea educaţiei ar fi trebuit să explodeze. Sistemului de educaţie de stat nu-i lipsesc banii, îi lipsesc concurenţa şi alternativa. Înfiinţarea de şcoli private este descurajată masiv printr-o birocraţie absurdă şi intenţionat exagerată tocmai pentru a ţine românii prizonieri într-un monopol de stat", a declarat Năsui.

Sistemul de educaţie de stat este, a continuat deputatul, controlat politic de faimoasele inspectorate, instituţii inutile pe care multe alte ţări, precum Finlanda, nu le au sau le-au desfiinţat în favoarea independenţei şcolare.

"Lucrul acesta nu afectează familiile înstărite, care îşi pot permite meditaţii (practică generalizată în România tocmai ca urmare a eşecului sistemului şcolar). Principalii afectaţi sunt tocmai copiii din medii defavorizate care nu au acces decât la şcolile de stat. Şi ei ar trebui să aibă alternativă. În 2019, statul a cheltuit 10.307 lei pentru fiecare copil sau student din sistemul de educaţie. Suma aceasta, sau o parte semnificativă din ea, ar trebui să urmărească copilul în orice şcoală s-ar duce. Şcolile private nu ar trebui descurajate să apară printr-o birocraţie punitivă, ci, dimpotrivă, ar trebui încurajate", a subliniat Năsui.

Unul dintre angajamentele USR pentru educaţie este dreptul de a alege al părinţilor şi copiilor.

"Trebuie să avem curajul şi viziunea să desfiinţăm inspectoratele şi să ducem puterea de decizie la nivelul consiliilor de administraţie ale şcolilor, unde să permitem şi vocii copiilor şi părinţilor să fie auzită mai bine. Şcolile private nu trebuie împiedicate să apară şi concurenţa trebuie să fie liberă şi deschisă, iar finanţarea asigurată de stat aşa cum finanţează şi acum sistemul. În felul acesta niciun copil, oricare ar fi situaţia sa materială, nu ar fi privat de dreptul de a alege. Monopolul de stat asupra educaţiei nu este inevitabil. Trebuie doar să avem curajul şi viziunea pentru a-l schimba", a adăugat Năsui.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor