Istoric: Rusia urmăreşte "reprogramarea" românilor prin război hibrid şi dezinformare

Operaţiunea de război hibrid pe care o traversează România a intrat de ceva vreme în stadiul acut. Încercarea Rusiei de a instala la Bucureşti un preşedinte nu este decât o mică parte a scenariului pregătit pentru România cu destul de mult timp înainte. Deşi în multe privinţe este uşor de recunoscut un anumit tipar istoric, există totuşi o serie de semne care ne spun că ne aflăm într-o etapă nouă, care se va deosebi radical de toate celelalte, prin eforturile investite de Moscova şi mai ales prin efectele vizate, opinează istoricul Cosmin Popa, într-un articol publicat pe Veridica.ro.

"Deşi s-a revendicat permanent de la trecutul imperial şi cel sovietic, politica externă a lui Putin reprezintă o ruptură în raport cu trecutul, nu atât prin viziune, cât mai ales prin modul de acţiune. Spre deosebire de toţi înaintaşii săi, care de obicei au încercat să calce mereu pe teren ferm, asumându-şi rareori riscuri majore şi exclusiv sub presiunea circumstanţelor, Putin este înainte de toate un aventurist, aproape un visător.

Imaginarul politic, orgoliul personal şi stereotipurile au jucat în deciziile de politică externă din ultimii ani un rol mult mai important decât celebra planificare politică rusească şi presupusa lor fascinaţie pentru jocul de şah. Succesele politice şi militare înregistrate în Georgia şi Siria i-au întărit acestuia încrederea, i-au hrănit apetitul pentru risc şi gustul pentru gesturi ample cu efecte devastatoare. Pe lângă acestea, reacţiile occidentale anemice la atacurile clasice şi hibride ruseşti, dar şi convingerea intens alimentată că ucrainenii nu se pot guverna singuri, au făcut ca decizia lui Putin de a ataca Ucraina să fie mai degrabă logică. (...)

Kremlinul a conştientizat că cea mai importantă armă a războiului hibrid pe care îl duce, minciuna, poate nu doar să destabilizeze şi să paralizeze societăţi, dar le şi poate forma, educa. Cu cât mai mare este dispreţul colectiv al unor societăţi faţă de instrucţia formală, cu cât mai întărită este convingerea indivizilor că nu există o cauzalitate între succes şi efort, cu atât astfel de societăţi sunt mai permeabile la impactul formativ al propagandei Kremlinului. În laboratoarele ruseşti de fabricare a conflictelor s-au înţeles bine efectele culturale, sociologice şi mentale pe care le-a avut asupra românilor apariţia unei diaspore româneşti atât de numeroase. Ca şi în cazul ruşilor din „vecinătatea apropiată” sau cei din Occident, cărora le alimentează frustrările, ostilitatea şi înstrăinarea, pe care se clădeşte de fapt „russkii mir”, Kremlinul a înţeles că în diasporă se poate clădi o anti-Românie. O anti-Românie anti-democratică, anti-occidentală şi anti-capitalistă, prin care România să fie conectată la vibraţiile politice ale „lumii ruse”.

Într-un soi de răzbunare peste secole, dispozitivul de propagandă al lui Putin încearcă astăzi o reprogramare culturală etapizată a românilor, de natură să asigure premisele unei prezenţe ruseşti de durată în România. O reprogramare care schimbă ordinea naturală a lucrurilor, pe care comunismul de ocupaţie a păstrat-o, şi care atacă în prima fază straturile profunde ale societăţii şi nu elitele. Dacă francezii au imprimat politicii româneşti o tentă anti-rusă, prin colonizarea spirituală a elitelor, cred istoricii ruşi, acum Kremlinul vrea să inverseze procesul istoric, cu ajutorul educării prin dezinformare a unei mari părţi a diasporei româneşti din Occident. Dacă imensul aparat rusesc de dezinformare în masă este bun la ceva, acest ceva este reţeta prin care frustrările personale şi de grup ale celor dezrădăcinaţi sunt transformate în atitudini politice extreme. Deşi este posibil că într-un astfel de discurs Rusia sau Putin să nu fie pomeniţi, invariabil el deserveşte interesele Kremlinului.

Cultivarea intensă a obsesiei că România este pe un traseu greşit, că se află într-o contradicţie insolvabilă cu ea însăşi, nu sunt altceva decât „argumente” pentru subminarea încrederii românilor în democraţie. Într-un soi de exhibare, disimulată sub forma reflecţiei politice, mulţi dintre românii educaţi prin dezinformare proiectează asupra întregii ţări propria marginalitate. Dorindu-şi pentru ei o revoluţie care să-i devieze de la orbita ratării prin inadaptare, ei încercă să producă o astfel de revoluţie în România. O revoluţie care să le redeschidă drumul către casă, dar în care să fie primiţi ca eliberatori, salvatori şi mai ales ca viitoare elită.

Strategia pleacă nu doar de la o rafinată analiză culturală a românilor, dar şi de la o bună cunoaştere a mecanismelor legale care guvernează România. Aşa se explică succesul pe puţin ratat al raidului Kremlinului în România, care a început prin agregarea unei mişcări pseudo-revoluţionare virtuale în diasporă, transferată apoi în România, cu ajutor din interior.

Cordonul ombilical între „russkii mir” şi România a fost astfel creat, în pofida barierei lingvistice şi a tiparelor istorice, iar el va continua să-i alimenteze pe cei care s-au „trezit în conştiinţă”, în urma hrănirii cu toxicul amestec de furie şi absurdităţi. Modelarea culturală prin dezinformare nu poate fi contracarată prin educaţie sau prin argumente, căci unul dintre efectele sale este tocmai închiderea canalelor de legătură cu tot ceea ce contrazice percepţiile şi imaginile inoculate. Tocmai de aceea, autorităţile din România trebuie să plece de la premisa că, în cazul în care Putin va supravieţui războiului din Ucraina, se va confrunta cu varianta românească a „lumii ruse” pe termen cel puţin mediu. Iar de aici decurg mai toate răspunsurile pe care România le poate da acestei provocări. Prioritară nu este acoperirea prăpastiei apărute între cele două Românii, căci ele sunt ireconciliabile pe termen scurt, ci consolidarea celei democratice şi moderne. Doar astfel numărul victimelor educării prin dezinformare va fi din ce în ce mai mic, presiunea politică pe care o exercită va fi din ce în ce mai slabă, iar asta va închide o parte a traseelor prin care Rusia îşi injectează influenţa. Cât despre celelalte....", scrie istoricul.

Articolul integral poate fi citit aici.