NASA descoperă dovezi privind existenţa apei lichide pe Marte
alte articole
Cercetătorii au descoperit că apa lichidă există la suprafaţa planetei Marte, crescând speranţele pentru posibilitatea existenţei unor forme de viaţă pe planeta roşie.
Studiul, care a fost publicat luni în jurnalul Nature Geosciences, este bazat pe datele colectate de Mars Reconnaissance Orbiter (MRO), o sondă lansată în 2005 de NASA, care studiază planeta Marte de pe orbită.
Conform observaţiilor, în timpul lunilor mai calde de vară, apa lichidă curge pe pereţii canioanelor şi craterelor de pe Marte.
În imaginile obţinute de MRO, se observă că stâncile şi pereţii abrupţi ai văilor şi craterelor ar fi brăzdate de cursuri de apă.
Sursa apei este încă necunoscută dar savanţii consideră că aceasta ar putea izvorî din gheaţa sau straturile acvifere sărate din subteran.
“Există apă lichidă astăzi la suprafaţa planetei Marte”, a declarat Michael Meyer, savant la NASA, adăugând că “datorită acestui lucru, bănuim că este cel puţin posibil să existe în prezent un mediu potrivit vieţii.”
Cercetătorii au considerat iniţial că planeta a avut apă în trecut, în condiţiile în care imaginile primite în anii 1970 au arătat o suprafaţă străbătută de râuri secate şi câmpii care erau la un moment dat scufundate sub lacuri imense.
Cu patru ani în urmă, o cameră modernă instalată pe MRO a furnizat imagini cu ceea ce păreau a fi mici cursuri de apă care se scurgeau pe pereţii craterelor, într-o perioadă de timp cuprinsă între sfârşitul primăverii şi începutul toamnei. Oamenii de ştiinţă aflaţi atunci în misiune au numit acele cursuri de apă RSL-uri sau linii recurente de pe versanţi.
După apariţia RSL-urilor, savanţii, uimiţi de structura chimică a acestor cursuri de apă, au descoperit dovezi privind existenţa de săruri hidratate – un amestec de cloraţi şi percloraţi.
Atunci când suprafaţa planetei Marte ajunge la temperaturi mai mari de -23 grade Celsius se formează aceste RSL-uri, deoarece apa poate curge în aceste condiţii datorită prezenţei sărurilor care scad punctul de îngheţ al apei, menţinând-o lichidă cu mult sub zero grade Celsius.
Acum, savanţii încearcă să afle de unde provine apa.