"Mutarea Inspecţiei Judiciare la Ministerul Justiţiei este inacceptabilă" - Tudorel Toader, interpelat de UNJR

Controversatele modificări ale legilor Justiţiei au intrat în vizorul UNJR, organizaţia cerându-i lui Toader să retragă din proiectul său orice referiri la Inspecţia Judiciară.
Femida (Justiţie) (facebook.com)
Loredana Diacu
03.10.2017

Uniunea Naţională a Judecătorilor din România (UNJR) i-a solicitat ministrului Justiţiei Tudorel Toader, printr-o scrisoare deschisă, să retragă din proiectul de modificare a legilor justiţiei orice referiri la Inspecţia Judiciară, “pentru ca acestea să facă obiectul unui proiect de lege distinct”. Potrivit UNJR, "propunerea actuală, cu mutarea Inspecţiei Judiciare la Ministerul Justiţiei, este inacceptabilă".

"Inspecţia Judiciară comportă probleme complexe, care necesită o abordare separată şi profundă. Va trebui făcut în acest sens un studiu comparat cu alte sisteme de drept pentru a găsi cea mai bună soluţie pentru Inspecţia Judiciară, o soluţie care să îi întărească independenţa şi să îi asigure o funcţionare eficientă”, susţin reprezentanţii UNJR, în scrisoarea adresată lui Tudorel Toader.

UNJR a mai solicitat, de asemenea, ministrului să revină asupra vârstei şi experienţei minime de a intra la INM. În proiectul său, ministrul Justiţiei a condiţionat intrarea la INM cu vârsta de 30 de ani şi o vechime de 5 ani în domeniul juridic.

“Datele statistice arată că impunerea unei experienţe minime, cumulate cu vârsta minimă, vor avea ca efect direct imposibilitatea ocupării posturilor vacanţe din sistem. Acest efect se va răsfrânge negativ asupra judecătorilor de la judecătorii care sunt deja supra-aglomeraţi, după cum am atras atenţia în mod constant. Soluţia propusă atât de asociaţii, cât şi de CSM, de prelungire a perioadei de pregătire, răspunde mult mai bine necesităţii de a avea judecători definitivi cu o suficientă experienţă profesională, care să dubleze pregătirea teoretică, fără a implica şi riscurile propunerii actuale”, a arătat UNJR.

Cu privire la forma dată răspunderii materiale în proiect, UNJR îşi menţine poziţia că aceasta “încalcă dispoziţiile art. 52 alin. 3 din Constituţie referitoare la condiţia exercitării funcţiei cu rea-credinţă şi gravă neglijenţă. De asemenea, formularea propusă este atât de laxă încât nu circumscrie în nici un mod limitele răspunderii, lăsând loc arbitrariului.”

UNJR a mai solicitat acordarea unei perioade tranzitorii “până când prevederile referitoare la schimbarea regulilor referitoare la promovare vor intra în vigoare, pentru a evita blocarea accesului la nivelurile superioare şi a asigura fluiditatea acestora în anii imediat următori intrării în vigoare a legii”.

De asemenea, UNJR a mai solicitat ministrului să menţină “toate amendamentele care separă cariera procurorilor de cea a judecătorilor, precum şi separarea atribuţiile celor două secţii din CSM în privinţa carierei”, precum şi “toate recomandările făcute de Comisia 1 a CSM care duc la întărirea statutului şi independenţei judecătorilor”.

“Întregul proiect de modificare a legilor justiţiei trebuie să aibă ca scop întărirea independenţei justiţiei, adică a statutului şi independenţei judecătorilor, ca şi condiţie intrinsecă a dreptului cetăţenilor la un proces echitabil”, a arătat UNJR.

“Propunerile pe care le-am făcut conduc la întărirea statutului şi independenţei judecătorilor şi ne aşteptăm să ţineţi cont de ele”, şi-a concluzionat UNJR scrisoarea.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor