Moscova acuză NATO că foloseşte retorica antirusă pentru a-şi întări prezenţa militară în Europa
alte articole
Rusia a acuzat NATO, prin vocea reprezentantului său pe lângă blocul nord-atlantic Aleksandr Gruşko, că în spatele retoricii antiruse pe care o foloseşte stă întărirea prezenţei militare a Alianţei în Europa Centrală şi de Est, în zona Mării Negre, a Mării Baltice şi a Mării Mediterane.
''Observăm că s-au intensificat exerciţiile (militare), că se fac apeluri la creşterea cheltuielilor militare, că se revizuiesc planuri şi capacităţi militare. Observăm încercări ale NATO de a justifica întărirea trupelor sale prin declaraţii legate de o oarecare 'prezenţă permanentă prin rotaţie' în regiune. De fapt, nu este vorba de o rotaţie, ci de o prezenţă permanentă a lor într-o regiune sau alta'', a afirmat reprezentantul rus, potrivit Interfax.
El a adăugat că, prin campania antirusă pe care o duce, NATO încearcă să-şi arate importanţa, deşi, în opinia sa, Alianţa nu prea are cu ce să se laude. ''Instabilitatea din nordul Africii şi din Orientul Mijlociu, de care tot vorbesc reprezentanţii Alianţei, a fost creată cu participarea ei. În acelaşi timp, situaţia din Afganistan se degradează, dar NATO se face că nu observă, ocupandu-se de raportarea succeselor Forţei Internaţionale de Asistenţă şi Securitate'', a afirmat Gruşko.
Declaraţiile ambasadorului Moscovei pe lângă NATO intervin după ce secretarul general al Alianţei, Anders Fogh Rasmussen, aflat joi în vizită la Kiev, a făcut apel la Rusia să-şi retragă trupele de la frontiera ucraineană şi a subliniat că Alianţa Nord-Atlantică este gata să-şi suplimenteze asistenţa oferită Ucrainei în faţa 'agresiunii ruse'.
În acelaşi timp, Rasmussen şi-a manifestat temerea ca Rusia să nu intervină în Ucraina sub pretext umanitar. Potrivit NATO, în prezent la frontiera ucraineană ar fi masaţi 20.000 de militari ruşi, faţă de 12.000, la jumătatea lunii iulie.