Moldova crează condiţii mai bune pentru reintegrarea socială a deţinuţilor
alte articole
O iniţiativă de modificare a procedurilor interne ale activităţii penitenciarelor din Republica Moldova, elaborată de Ministerul Justiţiei, a fost aprobată de Guvern. Astfel, deţinuţii urmează să obţină mai simplu permisiunea de a efectua convorbiri telefonice, de a avea întrevederi de lungă durată şi de a se deplasa fără escortă în anumite cazuri.
Documentul propune condiţii simplificate pentru acordarea permisiunii efectuării apelurilor, întrevederilor de lungă durată ale condamnaţilor cu alte persoane decât soţul/soţia sau rudele acestora. De asemenea, cei care trăiesc în relaţii de concubinaj, nu vor mai trebui să prezinte dovezi, inclusiv că au copii comuni. Acest fapt va permite eliminarea unui element discriminatoriu faţă de alţi vizitatori.
În prezent, numărul, periodicitatea şi durata apelurilor ce le pot efectua deţinuţii nu este prevăzută detaliat de Codul de executare sau de Statutul executării pedepsei de către condamnaţi. Acestea vor fi indicate expres, pentru diferite categorii de deţinuţi, într-un ordin emis de ministrul Justiţiei.
De asemenea, pentru a antrena mai uşor deţinuţii în câmpul muncii, nu va mai fi obligatorie coordonarea deplasării fără escortă în afara penitenciarului cu directorul Departamentului Instituţiilor Penitenciare, ci cu persoanele împuternicite.
De menţionat că instituţiile penitenciare au responsabilitatea asigurării deţinerii persoanelor condamnate, dar şi asigurarea unui mediu mai puţin ostil, crearea condiţiilor pentru reintegrarea socială a acestora. În context, proiectul ar avea scopul de a exclude proceduri birocratice şi de a facilita contactul cu lumea exterioară a deţinuţilor, reieşind din statutul lor de persoane private de libertate.
Noile prevederi vor intra în vigoare odată cu publicarea hotărârii în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.