Miting de protest la Hunedoara. Angajaţii CEH cer ajutorul Guvernului pentru salvarea companiei
alte articole
În jur de 2.000 de persoane au mărşăluit sâmbătă prin Petroşani, la finalul unui miting de protest organizat de Sindicatul "Muntele", relatează Hotnews. Prin protestul lor, sindicaliştii şi-au propus să atragă atenţia asupra situaţiei economice în care se află Complexul Energetic Hunedoara (CEH) şi a pericolului ca acesta să intre în faliment, dacă societatea nu va fi ajutată prin măsuri guvernamentale.
"Motivul protestului este insolvenţa Complexului Energetic Hunedoara şi drumul aproape sigur către faliment, în condiţiile în care veniturile societăţii nu au fost, sub nicio formă, mărite. Nu s-au găsit soluţii la nivel guvernamental, iar evitarea falimentului se axează doar pe tăierea de drepturi salariale. Astfel, CEH poate lăsa în urmă peste 6.000 de şomeri, în câteva luni. Din păcate, nu toată lumea conştientizează pericolul pe care am încercat, de acum doi ani de zile, să-l arătam opiniei publice. Nu cedăm la luptă. Oricând se poate face ceva, atâta timp cât este voinţă", a declarat liderul sindicatului Muntele, Petre Nica.
Falimentul CEH poate fi evitat, chiar şi în situaţia de insolvenţă, dacă ar exista interes în acest sens, a opinat el.
La protest a luat parte şi preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu, acesta susţinând că CEH trebuie să-şi continue existenţa, ca o măsură de interes naţional, dar şi local, ţinând cont de situaţia economică din Valea Jiului. În opinia lui Hossu, nu salariaţii trebuie să plătească greşelile făcute de administraţie şi de decidenţii politici, care n-au luat, la momentul oportun, deciziile economice potrivite.
Hossu a mai declarat că este nevoie de o restructurare în cadrul complexului energetic, restructurare care nu trebuie să aibă ca obiect reducerile de personal productiv, ci a celui administrativ.
Reamintim că CEH Hunedoara a intrat oficial în insolvenţă la începutul lunii ianuarie a.c. La momentul declarării insolvenţei, Complexul Energetic Hunedoara avea datorii în valoare de 1,2 miliarde de lei şi 6.000 de angajaţi.
Complexul Energetic Hunedoara a fost înfiinţat în septembrie 2012 în urma fuziunii Electrocentrale Deva (termocentrala Mintia) şi Electrocentrale Paroşeni, iar în februarie 2013, a fuzionat cu Societatea Naţională a Huilei (CNH). Trei ani mai târziu, în lipsa oricărui plan de restructurare şi eficientizare, cu un management neprofesionist, din cauza unor contracte de achiziţie de cărbune din import păgubitoare, CE Hunedoara a ajuns la pierderi de 1 miliard de lei şi datorii de multe sute de milioane de lei, dintre care peste 300 milioane lei doar la stat. La aceste cauze se adaugă şi deciziile politice dăunătoare ale guvernelor Ponta, relata în mai 2015, Hotnews.