Misterele şi businessul Londongradului (L'Espresso)

Kensington, Chelsea, Belgravia şi Mayfair sunt cele mai luxoase cartiere ale Londrei şi tocmai acolo locuiesc businessmeni, bancheri, politicieni şi lobbyişti ruşi.
Epoch Times România
09.01.2013

Kensington, Chelsea, Belgravia şi Mayfair sunt cele mai luxoase cartiere ale Londrei şi tocmai acolo locuiesc businessmeni, bancheri, politicieni şi lobbyişti ruşi. Probabil, tocmai de aceea simbolul aristocraţiei engleze, Eaton Square, a fost redenumit Piaţa Roşie, notează săptămânalul italian L'Espresso.

Ruşii au invadat Londra. Astăzi aici se află cel puţin 400.000 de ruşi. Doar cunoscuţi magnaţi sunt aici vreo zece şi de când aceştia s-au mutat în acest oraş, din proprie dorinţă sau din nevoie, ei au stabilit strânse relaţii cu companii britanice. Ei nu sunt nici prieteni, dar nici duşmani. Se unesc şi se dezunesc doar din motive de business. Copiii lor studiază în cele mai prestigioase instituţii de învăţământ ale oraşului, iar soţiile lor adoră arta. În cele mai bune magazine ale Londrei - de la Harrods la Selfridges - se vorbeşte inclusiv limba rusă.

Duminică dimineaţa, în faţa bisericii ortodoxe din Ennismore Gardens s-a format o întreagă procesiune de automobile Ferrari şi Mercedes. 'Pentru' sau 'împotriva' lui Putin - nu are importanţă pentru oligarhii ruşi din Regatul Unit. Important este să facă bani. 'Moscova pe Tamisa', 'Londongrad' sau 'Mica Rusie' - indiferent cum ar fi numită, Londra a devenit raiul pe pământ pentru bogăţiile nemăsurate ale oligarhilor ruşi.

De altfel, şi în politică ei se comportă ca nişte zei. Conservatorii britanici întind covoare roşii în faţa acestor oameni atotputernici, mai ales dacă aceştia sunt apropiaţi de Kremlin. Scopul? Restabilirea relaţiilor diplomatice dintre Londra şi Moscova, deteriorate în urma războaielor de spioni. Potrivit L'Espresso, un alt liant îl constituie ura faţă de Uniunea Europeană.

Cine sunt ei, oligarhii ruşi? După cum precizează L'Espresso, este vorba de Boris Berezovski, duşmanul înveterat al lui Putin, care s-a îmbogăţit în anii 1990, după destrămarea Uniunii Sovietice. După ce a deţinut funcţii importante la Kremlin şi a sprijinit ascensiunea lui Putin, Berezovski a fugit din Rusia, simţindu-se trădat: el nu dorea să repete soarta care îi era rezervată altui magnat rus, Mihail Hodorkovski. Acesta din urmă îşi mai ispăşeşte încă sentinţa în Siberia geroasă, în cazul IUKOS, una dintre marile companii petroliere ruseşti pe care Kremlinul a decis să o ia sub control.

Roman Abramovici şi-a făcut de asemenea averea pe vremea lui Boris Elţin, continuă săptămânalul italian, precizând că Abramovici este proprietarul clubului de fotbal Chelsea, a numeroase apartamente, case, vile, iahturi şi avioane. Însă, spre deosebire de Berezovski, el nu a pus 'întrebări principiale' şi de aceea a devenit 'omul lui Putin la Londra', dacă nu în toată Europa. Abramovici face tot ce spune 'tovarăşul Vladimir'. Chiar şi atunci când a dorit să divorţeze de soţia sa de dragul noii iubite Daşa Jukova, el a cerut permisiunea. Averea lui Abramovici este estimată la 10 miliarde de euro, însă este destul de greu să numeri banii din buzunarele ruşilor: businessul lor are structura unor păpuşi-matrioşka. Se creează impresia că cel mai important este pentru ei nu banii, ci zgomotul pe care ei reuşesc să-l creeze, subliniază publicaţia italiană.

Lista de magnaţi este destul de lungă: Potanin, Gusinski, Bordin, Prohorov şi Reznikov. Toţi aceştia au o anumită 'greutate' şi sunt printr-un aspect important: mutarea lor la Londra le garantează salvarea averilor. În condiţiile în care ei nu locuiesc în Rusia şi nu se amestecă direct în politica de acolo, posibilitatea ca Putin să vrea să le vină de hac este minimă. Orice investiţie în Marea Britanie constituie o garanţie împotriva problemelor cauzate de Moscova.

În afară de aceasta, ruşii se încred orbeşte în sistemul juridic britanic. Ei ştiu că acest sistem este echidistant şi în cazul unor procese acuzatoare ei nu vor fi extrădaţi în Rusia, pentru a putrezi acolo în puşcării. Astfel, ruşii din Marea Britanie se dau în vânt după procese. Potrivit unor date, circa 60% dintre dosarele aflate pe rol în judecătoriile britanice au legătură cu clienţi ruşi sau est-europeni. O adevărată mană cerească pentru avocaţii britanici, comentează L'Espresso.

Potrivit expertului britanic în problemele Rusiei, Michael Weiss, oamenii lui Putin care locuiesc la Londra - colaboratori ai serviciilor secrete ruseşti şi magnaţi - realizează, cu sprijinul conservatorilor britanici, paşi meniţi să distragă atenţia parlamentului britanic de la acuzaţiile la adresa Moscovei în ceea ce priveşte drepturile omului. Totul merge ca pe roate în comunitatea de aur a refugiaţilor ruşi de la Londongrad, conchide publicaţia italiană.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor