Mircea Ionescu Quintus: "Dacă mi se atribuie o asemenea pensie o să o refuz!"
alte articole
"Eu vă spun că dacă mi se atribuie o asemenea pensie o să o refuz şi dacă se acordă la cerere nu voi face niciodată o asemenea cerere care să mă ruşineze", a declarat miercuri seniorul liberal Micea Ionescu Quintus, invitat pe platourile Realitatea TV.
Intervievat pe fundalul adoptării pensiilor speciale pentru aleşi, liberalul a explicat cum vede el problema:
"Am să vă spun cum am judecat eu aceste pensii speciale. Când aveam 75 de ani, un funcţionar din minister m-a luminat şi mi-a spus: de ce nu cereţi să vi se impoziteze şi veniturile din Parlament? Atunci am cerut la caseria Parlamentului să mi se impoziteze venitul meu parlamentar. Acum beneficiez de o pensie de parlamentar, nu nesimţită, de 1300 de lei, rezultată din contribuţia pe care am plătit-o. Aceasta se adaugă la cea de avocat", a declarat liberalul adăugând că este împotriva pensiilor speciale pentru că nu a văzut pe nimeni să facă ce am făcut el, să fie auto-impozitat.
"Dacă ai două, trei mandate de parlamentar, ajungi la o pensie mulţumitoare, până în 5000 de lei", a continuat Quintus, potrivit căruia "aceste pensii sfidează un neam întreg."
Potrivit preşedintelui de onoare al PNL, adoptarea pensiilor speciale "arată lipsa de seriozitate, precum şi îndreptăţirea oamenilor să iasă în stradă din cauza parlamentarilor care s-au îndepărtat complet de interesul public şi de ceea ce îşi doresc cetăţenii."
Plenul Camerei Deputaţilor şi al Senatului a adoptat, marţi, cu 287 voturi "pentru", un vot "împotrivă" şi cinci abţineri, proiectul de lege privind pensiile speciale ale parlamentarilor, în forma modificată de Comisia de statut. Parlamentarii PNL au lipsit de la vot.
Un parlamentar cu un singur mandat ar urma sa primească o pensie de circa 1.550 de lei, cel cu două mandate de 3.100 de lei, iar cei cu minimum trei mandate ar câştiga, în plus, în jur de 4.600 de lei. Detalii aici.