Mircea Duşa: "Vom inaugura un cimitir al militarilor români decedaţi pe teritoriul Rusiei"

De Ziua Armatei, la Rosoka, în Rusia, va fi inaugurat un cimitir al ostaşilor români căzuţi în cel de- Al Doilea Război Mondial.
Ministrul Mircea Duşa. (Epoch Times România)
Loredana Diacu
16.10.2015

Pe 25 octombrie a.c., de Ziua Armatei, în localitatea Rososka, din regiunea Volgograd, va fi inaugurat un cimitir al militarilor români decedaţi pe teritoriul Rusiei în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, a declarat vineri ministrul Apărării, Mircea Duşa.

Ministrul a făcut acest anunţ la Baza 71 Aeriană Câmpia Turzii, unde a fost întrebat de un jurnalist ce relaţii are România cu Rusia, relatează Mediafax.

"Din punct de vedere militar, nu avem nicio relaţie. Am găsit înţelegere să avem acces la mormintele eroilor români, militarilor care au decedat în Rusia şi există un acord privind gestionarea monumentelor. În premieră, pe 25 octombrie, de Ziua Armatei, vom inaugura un cimitir al militarilor români decedaţi pe teritoriul Rusiei în cel de-Al Doilea Război Mondial. Am şi investit vreo 680.000 de lei în amenajarea acestui monument şi, pe 25 octombrie, vom inaugura acest monument", a declarat Duşa.

La inaugurarea cimitirului din Rososka, România va fi reprezentată de o delegaţie a Ministerului Apărării şi a Ministerului de Externe.

Mircea Duşa a fost prezent vineri la exerciţiul DACIAN VIPER 2015, alături de adjunctul secretarului general al NATO, Alexander Vershbow, şi de ambasadorul SUA, Hans Klemm.

La exerciţiul de la Câmpia Turzii, Forţele Aeriene Române au participat cu aproximativ 250 de militari piloţi şi personal tehnic, cu şase aeronave Mig-21 Lancer şi trei elicoptere IAR-330 (SOCAT şi MEDEVAC), iar Garda Naţională Aeriană a Statului Alabama cu aproximativ 200 de militari, opt aeronave F-16 şi tehnică de deservire aferentă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor