Mircea Dumitru, Mihai Şora, Andrei Pleşu, invitaţi la Zilele Bibliotecii Naţionale
alte articole
Desfăşurată sub deviza Cărturarul în biblioteca sa, cea de-a XIX-a ediţie a Zilelor Bibliotecii Naţionale (8-9 decembrie 2016) include secţiunile: „Carte sau Luminăˮ: 300 de ani de la moartea Sfîntului Ierarh Martir Antim Ivireanul; „Jurnal de savant”: starea activităţii ştiinţifice şi de cercetare româneşti contemporane; Cămara cărturarului: destine ale unor biblioteci şi arhive de cărturari.
Istoria culturală e tributară, în bună parte, istoriilor personale ale cărturarilor în raport cu „habitatul” lor, natural sau dobîndit – biblioteca şi cabinetul de lucru.
Ediţia din acest an a Zilelor Bibliotecii Naţionale încearcă un demers antropologic privitor la relaţia dintre cărturar (în ipostazele sale de intelectual, cercetător, autor, consumator şi utilizator lucid şi responsabil de carte) şi bibliotecă, fie ea personală sau publică, tradiţională sau „mutată în virtual”, se spune într-un comunicat al Bibliotecii Naţionale.
Cum se va realiza acest demers? Aducându-l în discuţie pe Antim Ivireanul- de la a cărui moarte martirică se împlinesc 300 de ani, umblând prin cămările cărturăreşti ale unor personalităţi precum episcopul Batthyány Ignàc (de la a cărui naştere se împlinesc 275 de ani), Virgil Cândea, Dan Sluşanschi, Neagu Djuvara şi Mihai Şora dar şi cercetând „starea” activităţii ştiinţifice româneşti contemporane şi dependenţa sa de spaţiul documentar al bibliotecii.
Izvor de credinţă, învăţătură şi cunoaştere, cartea a fost definită de tipograful, cărturarul şi teologhisitorul Antim Ivireanul, mitropolitul martir, prin metafora revelatoare „carte sau lumină”, titlu dat Manualului în contra schismei papistaşilor al lui Maxim Peloponesianul, carte pe care Antim o traduce pentru prima dată în română, tipărind-o la Snagov în 1699.
Propunând ca teme de reflecţie Tipograful, diortositorul şi teologhisitorul Antim Ivireanul şi „În folosinţa lui Antim” – pe urmele cărţilor din biblioteca lui Antim Ivireanul, simpozionul include prelegeri susţinute de profesori de la facultăţi din Bucureşti şi Târgovişte (fosta capitală a Ţării Româneşti).
Programul va continua cu mese rotunde, vernisaje şi lansări.
Cea de-a doua zi, 9 decembrie 2016, orele 10:00, se deschide cu secţiunea „Jurnal de savant”: starea activităţii ştiinţifice şi de cercetare româneşti contemporane, care propune cîteva teme de reflecţie: rigorile de documentare, elaborare şi publicarea unei lucrări ştiinţifice/de cercetare; deontologia documentării şi a publicării de literatură ştiinţifică; sistemele de evaluare şi de validare a lucrărilor ştiinţifice. Secţiunea include o masă rotundă la care sunt aşteptaţi să participe: prof. univ. dr. Mircea Dumitru, Ministrul Educaţiei şi Cercetării; prof. univ. dr. Liviu Papadima – Facultatea de Litere, Universitatea din Bucureşti; prof. univ. dr. Rodica Zafiu – Facultatea de Litere, Universitatea din Bucureşti; prof. univ. dr. Mircea Anghelescu – Facultatea de Litere, Universitatea din Bucureşti; prof. univ. dr. Mircea Vasilescu – Facultatea de Litere, Universitatea din Bucureşti; prof. univ. dr. Vlad Alexandrescu - de la Limbi şi Literaturi Străine, etc.
Secţiunea „Cămara cărturarului”: destine ale unor biblioteci şi arhive de cărturari, de la ora 16:45 – care încheie ediţia din acest an a Zilelor Bibliotecii Naţionale – va pune în discuţie istoria „dedalurilor” de cărţi şi manuscrise (îmblînzite sau mai puţin îmblînzite) ale unor mari cărturari şi bibliofili precum episcopul Batthyány Ignàc, Virgil Cândea, Dan Sluşanschi, Neagu Djuvara şi Mihai Şora.
La masa rotundă Cămara cărturarului: Profesorul Dan Sluşanschi şi fondul documentar donat Colegiului Noua Europa, desfăşurată de la ora 18:00, sunt aşteptaţi să participe: Andrei Pleşu, Mihai Şora, Luiza Şora, Francisca Băltăceanu, Daniela Sluşanschi, Nicolae Şerban Tanaşoca, Andrei Pippidi, Bogdan Tătaru-Cazaban, Octavian Gordon. Moderator: Dan Erceanu. Cu acest prilej, va prezentat filmul-eseu „Prin colb de cronici. La pas cu un cărturar – Mihai Şora”, realizat de Luiza Şora.
Mai multe detalii puteţi citi aici