Mircea Diaconu: Nu ştiu ce sunt. Senatul a luat act de încetarea mandatului meu, dar nu ştiu dacă decizia e valabilă

Vicepreşedintele PNL Mircea Diaconu a declarat că nu ştie dacă mai este sau nu senator, după ce plenul Senatului s-a reunit, marţi, pentru a luat act de decizia Curţii Constituţionale a României (CCR) cu privire la încetarea mandatului său. Totuşi, o hotărâre nu există, deoarece nu a fost întrunit cvorumul necesar pentru acest lucru, informează Realitatea TV.
Mircea Diaconu (Mihuţ Savu/Epoch Times)
Ana Petrescu
04.12.2012

Vicepreşedintele PNL Mircea Diaconu a declarat că nu ştie dacă mai este sau nu senator, după ce plenul Senatului s-a reunit, marţi, pentru a luat act de decizia Curţii Constituţionale a României (CCR) cu privire la încetarea mandatului său. Totuşi, o hotărâre nu există, deoarece nu a fost întrunit cvorumul necesar pentru acest lucru, informează Realitatea TV.

Diaconu a precizat că ceea ce s-a întâmplat marţi la şedinţa de Senat demonstrează că relaţia dintre instituţiile statului "e o varză", pentru că nu există reguli clare.

Mircea Diaconu a precizat că nici nu ştie dacă trebuie să dea banii înapoi încasaţi de la Senat din iulie, când Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a decis că mandatul său de senator a încetat şi a adăugat că îşi doreşte că Senatul să-l dea în judecată pentru aceste sume.
"Nici n-am fost de faţă (la şedinţa la care s-a constatat încetarea mandatului -n.r.), n-am fost chemat, nu mi-au dat niciun SMS. Nici alţi colegi (de Senat -n.r.) n-au fost chemaţi la şedinţa. N-am înţeles nimic din ce s-a întâmplat acolo. Nu ştiu ce sunt. S-a luat act, nu ştiu dacă decizia e valabilă", a afirmat Mircea Diaconu.

Senatul a luat act, marţi, de încetarea mandatului senatorului PNL Mircea Diaconu, chiar dacă nu a fost întrunit cvorumul de lucru, la şedinţă fiind prezenţi numai 23 de parlamentari din totalul de 62 necesari.

Deşi trebuia să fie supus votului proiectul de Hotărâre a acestei Camere, Crin Antonescu nu a mai făcut acest lucru, posibil din cauza lipsei de cvorum, la şedinţa fiind necesar să fie prezenţi 62 de senatori, însă în plen s-au reunit doar 23 de senatori.

La data de 21 iunie 2012, ICCJ a hotărât irevocabil că senatorul Diaconu s-a aflat în incompatibilitate, iar Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a solicitat Senatului să pună în aplicare sentinţa judecătorească.

Însă Parlamentul a dat vot negativ, astfel că forul magistraţilor, Consiliul Superior al Magistraţilor (CSM), s-a adresat Curţii Constituţionale.

CCR a admis că este un conflict juridic de natură constituţională, decizia sa fiind general obligatorie din momentul publicării în "Monitorul Oficial".

Tot marţi, preşedintele ANI Horia Georgescu a afirmat că nu se poate discuta despre revocarea mandatului de senator a lui Mircea Diaconu până nu se va publica în Monitorul Oficial o hotărâre a Senatului.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor