Cazul Mircea Diaconu: Senatul va fi convocat după apariţia deciziei CCR în "Monitorul Oficial"

Senatul va fi convocat pentru a constata revocarea mandatului de senator al liberalului Mircea Diaconu, imediat după ce decizia Curţii Constituţionale va fi publicată în "Monitorul Oficial", a declarat sâmbătă, la Suceava, preşedintele Senatului, Crin Antonescu.
Mircea Diaconu (Mihuţ Savu/Epoch Times)
Liviu Şerbănescu
25.11.2012

Senatul va fi convocat pentru a constata revocarea mandatului de senator al liberalului Mircea Diaconu, imediat după ce decizia Curţii Constituţionale va fi publicată în "Monitorul Oficial", a declarat sâmbătă, la Suceava, preşedintele Senatului, Crin Antonescu.

Într-o conferinţă de presă, Antonescu a precizat că Senatul se poate convoca oficial doar după apariţia în "Monitorul Oficial" a hotărârii respective.

"Convocarea Senatului se poate face oficial doar după apariţia în "Monitorul Oficial" a acestei hotărâri. Nu ştiu dacă a apărut. De îndată ce apare facem convocare. Dacă apare şi luni putem să convocăm. Sunt proceduri legale pe care le îndeplinim", a declarat Antonescu.

Actorul Mircea Diaconu nu va mai fi senator, după ce Curtea Constituţională a României (CCR) a admis recent sesizarea Consiliului Superior al Magistraturii privind punerea în executare de către Senat a hotărârii judecătoreşti referitoare la incompatibilitatea politicianului.

Senatul a refuzat să aplice decizia Justiţiei

Cu unanimitate de voturi, Curtea Constituţională a Românieia constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională dintre autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, şi autoritatea legiuitoare, reprezentată de Senatul României, conflict declanşat prin refuzul Senatului de a lua act de încetarea de drept a calităţii de senator a lui Mircea Diaconu, prin rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreşti prin care se constată starea de incompatibilitate a parlamentarului.

Hotărârea este definitivă şi general obligatorie, iar argumentaţia reţinută în motivarea soluţiei pronunţate de Plenul CCR va fi prezentată în cuprinsul deciziei, care se va comunica preşedintelui Senatului României şi preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi se va publica în "Monitorul Oficial" al României, Partea I.

La data de 31 octombrie, Consiliul Superior al Magistraturii a sesizat Curtea Constituţională, în vederea soluţionării conflictului juridic de natură constituţională constatat în legătură cu refuzul Senatului de a pune în executare hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind starea de incompatibilitate a lui Mircea Diaconu.

CSM arăta în sesizare că Senatul a refuzat să pună în executare hotărârea instanţei prin care s-a confirmat, irevocabil, starea de incompatibilitate a senatorului PNL Mircea Diaconu.

Consiliul Superior al Magistraturii a sesizat Curtea Constituţională în cazul lui Diaconu la solicitarea Agenţiei Naţionale de Integritate.

Tot atunci, ANI arăta că a solicitat în mod repetat Parlamentului să dispună cu celeritate aplicarea prevederilor legale, ca urmare a deciziei definitive şi irevocabile din 21 iunie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, legată de starea de incompatibilitate a lui Diaconu.

Încă de la data de 27 ianuarie 2011, ANI a informat că senatorul liberal Mircea Diaconu este în incompatilbilitate din decembrie 2008, în condiţiile în care, pe lângă calitatea de parlamentar, acesta ocupa şi funcţia de director-manager al Teatrului "C.I. Nottara" din Capitală, funcţie de conducere specifică unei instituţii publice locale.

Mircea Diaconu şi-a dat apoi demisia din funcţia de director de teatru, iar parchetul a declanşat o anchetă privind conflictul de interese în care s-a aflat parlamentarul.

ICCJ a decis încă din iunie 2012 incompatibilitatea

În România, avem o problemă cu respectarea regulii care în Europa se numeşte “rule of law” – separarea puterilor în stat. Fiecare putere, să colaboreze cu cealaltă, dar să-şi respecte propria atribuţie. În momentul de faţă, avem o confuzie, dacă vreţi, între atribuţii

La data de 21 iunie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât irevocabil că senatorul Diaconu s-a aflat în incompatibilitate, iar ANI a solicitat Senatului să pună în aplicare sentinţa judecătorească.

Însă Parlamentul a dat vot negativ, astfel că forul magistraţilor, Consiliul Superior al Magistraţilor, s-a adresat Curţii Constituţionale.

CCR a admis că este un conflict juridic de natură constituţională, decizia sa fiind general obligatorie din momentul publicării în "Monitorul Oficial".

În urma recentei decizii a Curţii Constituţionale, Plenul Senatului trebuie să se întrunească de urgenţă şi să constate revocarea senatorului.

Judecătorul Cristian Danileţ (CSM): "În România, avem o problemă cu separarea puterilor în stat"

Iată ce a declarat pentru Epoch Times judecătorul Cristian Danileţ, membru al CSM:

"Ceea ce s-a întâmplat în Parlament este aproape halucinant, pentru ca parlamentarii din Senat au votat dacă ei aplică sau nu hotărârea judecătorească definitivă pronunţată, atenţie, de cea mai înaltă curte din ţară, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Or, în viziunea mea, ceea ce trebuia să facă Senatul era să ia act de existenţa unei hotărâri definitive, care spune că respectivul parlamentar este incompatibil şi apoi să declanşeze efectiv procedurile cu privire la vacantarea postului şi ocuparea lui de către următorul ales de pe listă.

Însă Parlamentul a făcut mai mult Prin gestul lor, parlamentarii, practic, au reevaluat dosarul soluţionat de către instanţă, pronunţând ei o altă soluţie. Hotărârea instanţei era că domnul Mircea Diaconu este incompatibil, iar hotărârea Senatului este că nu avem nicio incompatibilitate.

Situaţia juridică este clar explicată, însă, în aceste moment, ceea ce se întâmplă este un conflict între Parlament şi Justiţie. Practic, parlamentarii se subrogă justiţiei, ceea ce înseamnă că Justiţia a fost încălcată, ea nu mai există.

În România, avem o problemă cu respectarea regulii care în Europa se numeşte “rule of law” – separarea puterilor în stat. Fiecare putere, să colaboreze cu cealaltă, dar să-şi respecte propria atribuţie. În momentul de faţă, avem o confuzie, dacă vreţi, între atribuţii".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor