Ministrul Muncii anunţă creşterea vârstei de pensionare a magistraţilor şi pensii mai mici

Petre Florin Manole (Facebook/P.F.Manole)
Loredana Diacu
11.07.2025

Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunţat că, în următoarele săptămâni, coaliţia de guvernare va depune în Parlament un proiect de lege care vizează modificarea pensiilor magistraţilor, relatează Antena 3.

Potrivit ministrului, principalele schimbări vor fi creşterea vârstei de pensionare la 65 de ani, de la nivelul actual de 48 de ani, şi reducerea indicelui de înlocuire de la 80% la 65%. Astfel, pensiile magistraţilor nu vor mai putea depăşi 65% din veniturile salariale avute înainte de retragere.

Florin Manole a precizat că, deşi în trecut au existat tentative de majorare a vârstei de pensionare, acestea au fost blocate de Curtea Constituţională. Noul proiect de lege va schimba şi modul de calcul al pensiilor, astfel încât acestea să nu depăşească 65% din media indemnizaţiilor brute şi a sporurilor din ultimele 48 de luni de activitate.

„Avem un indice de înlocuire. Adică în ce măsură veniturile tale salariale sunt înlocuite de veniturile din pensii. Probabil, o spun cu reţinere, nu e încă o decizie, e că rata de înlocuire să scadă de la 80% la 65% din venituri. Proiectul nu e finalizat”, a spus ministrul la postul de televiziune citat.

Magistraţii vor avea în continuare posibilitatea de a opta pentru pensionarea anticipată, însă vor fi aplicate penalizări, care se vor diminua pe măsură ce se apropie de vârsta standard de pensionare.

Ministrul a recunoscut că există riscul ca unii magistraţi să părăsească sistemul ca urmare a acestor schimbări, însă a subliniat că este esenţial ca sistemul de justiţie să fie alimentat constant cu noi intrări, pentru a-şi păstra funcţionalitatea. Proiectul de lege se află în faza finală de elaborare şi urmează să fie prezentat în Parlament în următoarele săptămâni.

Premierul Ilie Bolojan a susţinut, recent, că eliminarea privilegiilor din sistemul de pensii al magistraţilor reprezintă o prioritate, atât în ceea ce priveşte vârsta de pensionare, cât şi cuantumul pensiilor. El a susţinut că în prezent, vârsta medie de pensionare în sistemul de justiţie este de 48 de ani, iar pensia medie se ridică la aproximativ 5.000 de euro. Ulterior, secţia pentru procurori a CSM a ieşit cu un comunicat în care acuză că în spaţiul public se proliferează neadevăruri legate de salariile şi pensiile procurorilor.

Potrivit comunicatului remis de secţie, în realitate salariile acestora sunt mult mai mici decât se vehiculează în spaţiul public, procurorii au o încărcătură de muncă uriaşă iar din peste 215.000 de pensii de serviciu doar puţin peste 5.000 sunt cele ale magistraţilor. Mai multe informaţii pe acest subiect puteţi accesa aici

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor