Ministrul Educaţiei: Procesul Bologna a reuşit să îşi menţină impulsul politic iniţial

Procesul Bologna a reuşit să îşi menţină impulsul politic iniţial şi să menţină ridicat angajamentul instituţional şi sistemic, al personalului academic şi al studenţilor, a declarat joi, în cadrul Conferinţei Bologna, Cătălin Baba, ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
Epoch Times România
26.04.2012

Procesul Bologna a reuşit să îşi menţină impulsul politic iniţial şi să menţină ridicat angajamentul instituţional şi sistemic, al personalului academic şi al studenţilor, a declarat joi, în cadrul Conferinţei Bologna, Cătălin Baba, ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

"În continuare, să căutăm modalităţi prin care să nu ezităm să reinventăm Procesul Bologna. Numai astfel putem rezista oricăror tentaţii de osificare a Procesului Bologna, de izolare faţă de provocările prezentului şi faţă de alte regiuni ale lumii. Procesul Bologna trebuie să rămână proaspăt, să fie deschis către întreaga lume, nu numai către Europa. Trebuie să apere valorile democratice. Absolvenţii noştri trebuie să fie educaţi în spiritul cetăţeniei democratice, viguroase şi angajante. Unii critici cer implementarea mai rapidă a unora dintre principiile şi obiectivele Bologna. Alţii critică chiar realizările Procesului, de cele mai multe ori în asociere cu elemente care sunt exterioare sau doar tangenţiale Procesului Bologna. Există şi o categorie de critici care îşi doresc ca România să fie membră a Procesului Bologna, dar fără să implementeze unele dintre opţiunile majore agreate la nivel supra-naţional. De cele mai multe ori este extrem de dificil să porţi, ca ministru, un dialog unitar şi constructiv cu toate aceste voci", a declarat Baba.

El a spus că toţi miniştrii educaţiei din ţările care au aderat la Procesul Bologna sunt preocupaţi să gândească mecanisme care să asigure că pregătesc profesionişti pregătiţi pentru provocările viitorului.

Ministrul Educaţiei a precizat că priorităţile actuale ale învăţământului superior din România sunt: diferenţierea misiunii şi profilurilor instituţionale ale universităţilor în aşa fel încât să asigure o diversificare a ofertelor educaţionale şi a capacităţilor instituţionale de a răspunde cerinţelor de dezvoltare personală a studenţilor, nevoilor mediului economic şi ale pieţei muncii şi specificului cultural şi comunitar al fiecărei regiuni de dezvoltare, asigurarea unor oportunităţi egale de acces şi finalizare a studiilor universitare, concomitent cu o selecţie riguroasă a talentelor şi promovarea acelor universitari care probează cu performanţe înalte în predare şi cercetare meritele lor academice.

"Asigurarea, în următorii 5 ani, a frecventării studiilor universitare de către un procent de 40% dintre tinerii ce aparţin cohortei corespunzătoare de vârstă este pentru România o opţiune şi un angajament", a spus Baba.

Celelalte priorităţi se referă la creşterea calităţii educaţiei superioare pentru toţi şi diversificarea surselor de finanţare şi stabilirea unor conexiuni cât mai strânse între finanţarea de la bugetul de stat, guvernanţa academică şi inovarea instituţională, axată pe cercetare, educaţie şi implicare în comunitate.

"Am optat pentru folosirea de stimulente financiare în vederea creşterii implicării universitarilor în dezvoltarea comunitară şi regională", a spus demnitarul.

Potrivit acestuia, România este preocupată de creşterea angajabilităţii absolvenţilor, echilibrarea fluxurile de studenţi mobili, de găsirea unui echilibru între cei care pleacă din România şi cei care vin să studieze în România, de creşterea în continuare a numărului de studenţi dar şi de scăderea ratei abandonului.

"Procesul Bologna nu are voie să sufere de eurocentrism. Pentru mine, Procesul Bologna este deschis dinamicii economiei globale şi spaţiilor culturale care se afirmă la nivel global. Cooperarea europeană şi globală între universităţile noastre, dar şi între noi, decidenţi politici, duce la compatibilizarea, comparabilitatea şi convergenţă sistemelor noastre de învăţământ superior. În acelaşi timp, le face mai inovative şi le ajută să răspundă nevoilor naţionale", a mai adăugat ministrul Educaţiei.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor