Studenţii cer ministerului Educaţiei să garanteze un număr minim de locuri subvenţionate de stat pentru facultăţi

Epoch Times România
25.04.2012

Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) solicită ministrului Educaţiei, Cătălin Baba, garantarea unui număr minim de locuri la buget pentru fiecare unitate de învăţământ superior, metodă care ar trebui să înlocuiască practica actuală prin care locurile fără plată sunt stabilite de fiecare instituţie universitară.

"Noi vom solicita ca statul să garanteze un număr minim de locuri la buget pentru că în propunerea actuală este o decizie luată la nivelul fiecărei instituţii, ceea ce nu este bine, în perspectiva noastră. România stă foarte prost la accesul în învăţământul superior", a declarat în cadrul unei conferinţe de presă Daniela Alexe, preşedinte ANOSR.

Sistemul de finanţare în ceea ce priveşte educaţia din România, asigurarea echităţii în învăţământul superior, dar şi calitatea acestuia sunt câteva dintre problemele pe care reprezentanţii ANOSR le vor transmite la Conferinţa Ministerială a Procesului Bologna, care se va ţine joi şi vineri la Bucureşti, în prezenţa oficialilor din state diferite, acolo unde există implementat sistemul Bologna.

"Principalul mesaj pe care noi îl transmitem miniştrilor educaţiei ce se vor reuni de mâine (joi-n.r), în Bucureşti, este un apel spre a sprijini şi a susţine o investiţie mai mare în educaţie. Considerăm că accesul la educaţie şi echitatea în învăţământul superior sunt priorităţile care-i vizează pe studenţi, mai ales în contextul unei crize economice când statul ar trebui să investească mai mult în educaţie, nu să taie din bugete. Ne temem ca taxele în învăţământul universitar să crească, ne temem ca locurile la buget să se micşoreze", a precizat Daniela Alexe.

Potrivit unui studiu european, procentul tinerilor cu vârste cuprinse între 30 şi 34 de ani, care au studii superioare, în România, este de 17%, mult sub targetul internaţional, care este de 40%.

"Suntem pe antepenultimul loc în Europa. Nu vedem niciun pas din partea ministerului. Ministerul ar trebui să aibă politici să crească accesul, nu să-l scadă", a mai precizat Daniela Alexe.

O altă problemă a învăţământului românesc semnalată de ANOSR este legată de investiţiile care se fac pentru asigurarea serviciilor studenţilor, incluzând cazarea, cantinele şi transportul.

"Avem nevoie şi de o investiţie mai mare în serviciile studenţeşti: cămine, cantine, transport (...) România şi-a asumat că va finanţa educaţia cu 6% din PIB. Din păcate, acest procent nu se regăseşte", a spus preşedintele ANOSR.

Problema finanţării educaţiei nu este doar în România, ci şi în alte state din Europa.

Organizaţia Europeană a Studenţilor (EOS) a lansat o carte, "Procesul Bologna, văzut din perspectiva studenţilor 2012" unde se aduc în prim plan problemele studenţilor din Europa.

"Odată cu venirea crizei observăm din ce în ce mai mult tendinţa către o împărţire a costurilor între stat şi student şi cu accent din ce în ce mai mare pus pe suportarea de către student a costurilor. Situaţia este îngrijorătoare, aşa cum reiese şi din publicaţia lansată în acest an, pentru că statele vor fie să introducă taxele de şcolarizare pentru toţi studenţii, fie pentru anumite categorii de studenţi, de exemplu cei care nu provin din Uniunea Europeană"

În momentul de faţă se discută despre reformarea sistemului de finanţare a învăţământului superior, trecerea la granturi, acest aspect va avea efecte negative asupra studenţilor", a declarat Karina Ufert, preşedintele EOS.

Cele mai mari costuri privind taxele şcolare sunt în Anglia, urmată de Spania, care are în vedere creşterea taxelor de şcolarizare cu 50%, a precizat preşedintele EOS.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor