Ministrul Culturii, acuzat de 58 de cineaşti că încearcă să modifice abuziv legea cinematografiei
alte articole
Dacian Cioloş trebuie să o demită pe Corina Şuteu din funcţia de ministru al Culturii pentru încercările sale repetate de a modifica legea cinematografiei într-un mod abuziv doar pentru un anumit grup, ignorând opinia breslei, au transmis 58 de cineaşti, în cadrul unei scrisori deschise adresate premierului, citată de Mediafax.
"Denunţăm audierea publică organizată de Ministerul Culturii pentru data de 2 august 2016 drept o acţiune în afara legii şi o încercare de inducere în eroare a factorilor de decizie şi a opiniei publice, solicităm respingerea tentativei de a legifera în domeniul cinematografiei prin ordonanţă guvernamentală, cerem demiterea doamnei Corina Şuteu din funcţia de ministru al Culturii pentru ceea ce considerăm a fi încălcări ale legii şi abuzuri, incapacitate managerială şi acţiune partizană şi de rea credinţă", transmit cei 58 de regizori, producători, scenografi, actori şi critici de film.
Unul dintre semnatari, regizorul Cristian Comeagă, a declarat că scopul scrisorii e acela de a "cere premierului să facă un control de legalitate a ceea ce am văzut noi care nu suntem în interior".
"Esenţa întregii poveşti este să intre cât mai mulţi bani în fondul cinematografic şi odată ce au ajuns să existe toate instrumentele prin care se repartizează pentru anumite producţii, festivaluri, ateliere. Adică funcţiile de decizie, comisiile de evaluare să fie trecute în mâna cui trebuie pentru ca fondul să meargă acolo unde trebuie în final", a explicat regizorul.
Pentru a citi integral scrisoarea deschisă intraţi aici.