Ministru german dezvăluie o viziune a viitorului, în care UE va prelua controlul asupra Europei

Sigmar Gabriel, ministrul german de externe. (Getty Images)
Andrei Popescu
14.01.2018

Ministrul german de Externe, Sigmar Gabriel, a dezvăluit viziunea sa şocantă privind viitorul, o viziune în care Uniunea Europeană ar controla în totalitate continentul.

Politicianul german a sugerat ca, în viitor, ţările europene vor putea să exercite autocontrolul doar prin intermediul Uniunii Europene.

În plus, Gabriel a susţinut că până şi Germania – cel mai mare şi cel mai puternic contribuabil financiar al UE – va trebui să accepte mai multe reguli UE în anii următori.

El a afirmat: “În lumea secolului 21, Europa va fi capabilă să acţioneze doar pe o bază suverană prin Uniunea Europeană, câştigând înapoi suveranitatea prin intermediul Uniunii Europene.

“Chiar şi Germania, mare şi puternică cum este, în lumea de mâine nu va avea o voce proprie. Copiii şi nepoţii noştri vor avea de ales între a nu a avea o voce care să fie auzită sau a avea o voce europeană comună”.

Gabriel a luat cuvântul la o conferinţă privind bugetul UE pentru următorii şapte ani, după discursurile susţinute de preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker şi de comisarul UE pentru buget, Günther Oettinger.

Explicându-şi viziunea, Gabriel a cerut o integrare mai mare între membrii UE pentru a putea fi apărate mai bine interesele cetăţenilor blocului şi pentru a stabiliza mai mult Uniunea.

Planurile lui Gabriel pentru viitorul instituţiilor europene se aliniază propunerilor prezentate de Juncker în septembrie 2017 în cadrul discursului său despre Starea Uniunii.

Juncker a făcut apel la integrarea UE în faţa populismului aflat în ascensiune după ce Marea Britanie a decis să iasă din blocul european şi înaintea unor alegeri importante în Italia, Suedia, Ungaria şi Republica Cehă, unde partidele eurosceptice iau amploare.

În discursul său, Juncker a afirmat că schimbările profunde aale instituţiilor UE, care ar include de asemenea alegerea europarlamentarilor pe o bază europeană începând cu 2019, ar putea fi realizate fără schimbarea tratatelor ce stau la baza blocului, lucru care ar putea declanşa referendumuri într-un număr mare de state membre.

Aceste schimbări includ luarea mai multor decizii privind politica externă comună printr-un vot majoritar, decât în unanimitate, şi crearea unui Fond Monetar European completat cu un minister şi un ministru al Finanţelor pentru zona euro.

Crearea aşa-ziselor “State Unite ale Europei” va da naştere, de asemenea, unei birocraţii mai mari prin crearea unei noi autorităţi electorale la nivelul UE care va reglementa listele electorale.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor