Ministerului Turismului pregăteşte programe cu finanţare europeană nerambursabilă

Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) este în plin proces de pregătire a viitorului cadru de accesare şi implementare a programelor cu finanţare europeană nerambursabilă pentru perioada 2014-2020.
. (Epoch Times România)
Epoch Times România
06.09.2012

Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) este în plin proces de pregătire a viitorului cadru de accesare şi implementare a programelor cu finanţare europeană nerambursabilă pentru perioada 2014-2020.

„Consultarea tuturor factorilor din regiunile de dezvoltare este deosebit de importantă în această etapă. În discuţiile de astăzi, ne-am asigurat că toţi actorii locali sunt sau vor fi implicaţi în procesul de pregătire a următoarei programări a fondurilor europene. O abordare integrată a dezvoltării regionale trebuie să ţină seama de punctele de vedere ale autorităţilor publice locale, ale instituţiilor deconcentrate, ale mediului economic şi ale sectoarelor sanitar şi universitar. Încurajez primăriile şi consiliile judeţene să participe cât mai activ la acest proces, pentru că modul în care schiţăm acum viitoarele programe europene le va influenţa în mod direct capacitatea de dezvoltare pe termen mediu”, a declarat Marcel Boloş, secretar de stat în cadrul MDRT.

Această declaraţie a fost dată în contextul întâlnirii de lucru cu Agenţiile de Dezvoltare Regională (ADR) coordonată de Marcel Boloş. Întâlnirea a avut în vedere evaluarea respectării calendarului de lucru stabilit la nivel naţional pentru viitoarea perioadă de programare a fondurilor europene şi dezbaterea unor teme cu privire la mecanismele şi instrumentele concrete de lucru.

ADR-urile au prezentat stadiul elaborării proiectelor de analiză socio-economică pentru fiecare regiune în parte, proiecte care vor sta la baza întocmirii viitoarelor Programe de Dezvoltare Regională şi a Acordului de Parteneriat 2014-2020.

MDRT a propus o nouă structură pentru dezvoltarea regională, unde municipiile şi oraşele din ţară au fost grupate în două categorii de poli: metropolitani şi urbani. De asemenea, au fost propuse criterii de selecţie pentru proiectele strategice care vor fi implementate de regiuni în următoarea perioadă de programare, 2014-2020, fapt ce reprezintă un element de noutate.

Au avut loc discuţii şi despre oportunitatea modificării actualului cadru legal pentru dezvoltarea regională, fiind pus accent pe creşterea rolului şi a importanţei Consiliilor de Dezvoltare Regională. Astfel s-a stabilit ca până la data de 21 septembrie să fie trimise la minister propunerile ADR-urilor de modificare a legii dezvoltării regionale, urmând ca dezbaterile în legate de acest subiect să fie continuate în data de 5 octombrie.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor