Ministerul Sănătăţii va face achiziţii de aparatură şi medicamente scumpe
alte articole
Planurile pe termen lung ale Ministerului Sănătăţii includ achiziţiile de aparatură şi medicamente scumpe în cantităţi mari, instituţia urmând să devină unitate centrală de achiziţii pentru sistemul sanitar, a anunţat ministrul Sănătăţii, Raed Arafat, la ProTv.
"Pentru achiziţiile de aparate şi materiale de volum mare sau (medicamente, n.r.) specifice scumpe pe programele Ministerului Sănătăţii intră hotărâre de Guvern, care va stabili că Ministerul Sănătăţii este unitate de achiziţie centrală pentru sistemul sanitar şi care achiziţionează pe acordul cadru, pe durată mai lungă, materialele, aparatură, medicamente pentru sistemul sanitar cu sursa de finanţare din fonduri publice, atât pentru spitalele MS, cât şi pentru cele descentralizate", a declarat ministrul Sănătăţii.
Licitaţiile vor fi organizate pentru cumpărarea unui număr mai mare de aparate, iar în acest fel se pot obţine preţuri mai bune, a argumentat Arafat. Ministrul a dat ca exemple spitale care au luat acelaşi aparat la preţuri duble, unul faţă de celălalt, situaţie pe care ar dori să o evite pe viitor. Procedura pentru organizarea licitaţiilor va fi una transparentă şi se va realiza electronic.
"Astfel, cu o săptămână înainte de ofertare, faci o primă discuţie cu firmele interesate care au discuţii pe caietele de sarcini. Dacă firmele au dreptate în ceea ce sesizează, şi nu este o chestie vitală pentru mine, rezolvi contestaţia reală înainte să vină oferta. Apoi, în etapa a doua, vin ofertele, verifici eligibilitatea firmelor, dacă sunt eligibile, le bagi pe electronic. Ei se pot bate de preţ până la un anumit moment, asta nu mai este sub controlul ministerului. Aceasta înseamnă procedură, monitorizare, control. Am fost încurajat să o fac în Guvern. Această procedură este şi o recomandare a FMI, nu obligaţie", a adăugat Raed Arafat.