USR cere "sancţionarea imediată" a lui Ninel Peia pentru "limbajul jignitor" la adresa unei senatoare


USR a solicitat, miercuri, conducerii Senatului să îl sancţioneze de urgenţă pe senatorul Ninel Peia, după comportamentul inacceptabil din şedinţa de plen în care a jignit-o pe senatoarea USR Ruxandra Cibu.
Partidul condus de Dominic Fritz a arătat că, în timpul dezbaterilor din plen, senatorul Ninel Peia "a recurs la atacuri la persoană şi a folosit un limbaj ofensator, contrar normelor de conduită parlamentară şi demnităţii funcţiei publice pe care o deţine", afirmând că: "Doamna Ruxandra Cibu, am impresia că atunci când mama dvs. a fost însărcinată cu dvs., a fost foarte, foarte răcită. Şi din această cauză, cred că a luat prea mult paracetamol. Dimineaţa, la prânz şi seara."
USR cere sancţiuni
"Există o limită morală, există o limită umană şi există atacuri la persoană sub limita celui mai abject limbaj. Ce a făcut Ninel Peia este incalificabil. Trebuie sancţionat, conform Regulamentului. Extremismul şi violenţa de limbaj continuă să crească în retorica şi comportamentul unor parlamentari. Abuzul şi violenţa nu trebuie lăsate să-şi facă loc în Parlament. Trebuie să oprim de îndată orice tentativă de a face acceptabilă violenţa verbală, căci următorul pas este a face acceptabilă şi violenţa fizică în Parlament şi în stradă. Nu putem permite aşa ceva, nu putem fi complicii celor care vor să facă din violenţă un lucru firesc", a transmis Ştefan Pălărie, liderul grupului USR din Senat.
USR solicită conducerii Senatului să trimită cazul spre analiză Comisiei juridice şi să aplice sancţiunile prevăzute de regulament, în funcţie de gravitatea faptei. În plus, să informeze publicul cu privire la măsurile dispuse, pentru a asigura transparenţa şi respectul faţă de instituţia Parlamentului.