Ministerul de Finanţe pregăteşte supraimpozitari pentru cei ce-şi lasă proprietăţile în paragină

Proprietarii de case şi terenuri ar putea fi siliţi, începând din 2017, să plătească impozite chiar şi de cinci ori mai mari dacă-şi lasă proprietăţile în paragină
Ministrul pentru Buget Darius Vâlcov (facebook.com)
Loredana Diacu
06.02.2015

Proprietarii de case şi terenuri ar putea fi siliţi, începând din 2017, să plătească impozite chiar şi de cinci ori mai mari dacă-şi lasă proprietăţile în paragină.

Propunerea venită din partea Asociaţiei Municipiilor din România a fost însuşită de Ministerul Finanţelor, relatează digi24. Valoarea supraimpozitelor va fi stabilită local, de primării.

„Propunerea era de (a creşte valoarea impozitelor n.r.) de până la de cinci ori. Asta înseamnă că într-o localitate poate să nu crească, în alta, unde primarul consideră că aspectul este destul de degradant şi că loveşte în interesul oraşului, consiliul local sa poate să o aplice”, a declarat, la Digi24, Darius Vâlcov, ministrul Finanţelor Publice.

Propunerea a venit din partea Asociaţiei Municipiilor din România. Potrivit lui Ilie Bolojan, preşedintele executiv al Asociaţiilor Municipiilor din România, edilii municipiilor reşedinţă de judeţ şi-au propus prin această măsură să rezolve problema clădirilor lăsate de proprietari în paragină, a terenurilor proprietate privată pline de gunoaie, a fostelor hale industriale abandonate etc.

Măsura supraimpozitarii nu ar avea drept scop să aducă un plus de bani la buget, explica în noiembrie 2014 Bolojan, ci să îi oblige pe cei ce refuză să-şi onoreze obligaţiile de proprietari fie să-şi repare imobilele, fie să le vândă, fie să discute o soluţie de finanţare cu primăria pentru a le putea reabilita.

Dacă această măsură s-ar putea dovedi utilă pentru a-i obliga pe cei care lasă intenţionat casele de patrimoniu în paragină, astfel încât acestea să se degradeze şi să poată fi demolate, în scopul valorificării terenului, rămâne de văzut cum vor fi rezolvate cazurile sociale. Întrebat la un moment dat de presă ce se întâmplă cu oamenii care locuiesc în clădiri de patrimoniu dar sunt prea săraci pentru a le putea renova, cei doi edili au explicat că trebuie adoptată "soluţia raţională", cu alte cuvinte, trebuie văzut întâi interesul colectivităţii, şi apoi cazul social.

Astfel, pensionarii săraci care locuiesc în case în centru şi nu-şi pot permite să le întreţină sau n-au moştenitori care să-i ajute la renovarea lor, s-ar putea muta, închiria, vinde etc. De asemenea, Primăria i-ar putea ajuta pe cei nevoiaşi care nu au pe nimeni şi nu-şi pot permite să-şi repare casele, angajându-se ea să contribuie la reparaţia clădirii şi preluând în schimb imobilul după moartea proprietarului, a explicat Bolojan.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor