Minerii de la Roşia Montană s-au blocat în subteran

Sâmbătă, în timp ce la Câmpeni mii de români din toată ţara se strângeau pentru a protesta împotriva exploatărilor cu cianuri din Apuseni, 33 de mineri s-au blocat la Roşia Montană în subteran, preţ de două ore, cerând aprobarea proiectului minier.
Mineri în subteran. (Epoch Times România)
Epoch Times România
20.10.2013

Sâmbătă, în timp ce la Câmpeni mii de români din toată ţara se strângeau pentru a protesta împotriva exploatărilor cu cianuri din Apuseni, 33 de mineri s-au blocat la Roşia Montană în subteran, preţ de două ore, cerând aprobarea proiectului minier.

Cei 33 de mineri sunt aceiaşi care, luna trecută, s-au blocat timp de 5 zile în galeria Cătălina-Monuleşti de la Roşia Montană şi au ieşit după sosirea premierului Ponta la faţa locului, care le-a promis că îi va aduce pe parlamentari la gura minei, pentru a discuta cu ei.

Sâmbătă, îmbracaţi regulamentar în salopete, purtând căşti şi lămpaş, minerii, angajaţi ai companiei Roşia Montană Gold Corporation, au coborât în galerii din nou. Solidari cu ei, alţi aproximativ 300 de oameni, rude ale ortacilor sau angajaţi RMGC au protestat pentru locurile lor de muncă, cerând aprobarea exploatărilor RMGC.

Preşedintele Sindicatului Viitorul Mineritului Roşia Montană, Cristian Albu, a declarat corespondentului Mediafax că minerii intraţi în subteran în jurul orei 15.30 vor rămâne acolo aproximativ două ore, acesta fiind "un gest simbolic şi un protest paşnic prin care solicită aprobarea proiectului minier şi locuri de muncă."

"Condamnăm acţiunile anti-sociale şi anti-româneşti ale ONG-urilor protestatare împotriva locurilor de muncă în minerit. Cerem acestor ONG-uri să înceteze cu provocările şi violenţa! Este inadmisibil ca un cetăţean al statului român, care este şi demnitar, să fie atacat cu pietre de protestatari [ministrul Culturii, Daniel Barbu n.r.]. Condamnăm atitudinea protestatarilor care instigă la violenţă în protestele anti-Roşia Montană!", a declarat Cristian Albu.

Albu a mai declarat că oamenii din Roşia Montană vor să transmită faptul că moţii susţin mineritul.

"Vom lupta pentru dreptul nostru la locuri de muncă şi la o viaţă decentă, la noi acasă, din minerit. Cerem românilor solidaritate cu soarta noastră! Avem nevoie de locuri de muncă, avem nevoie de dezvoltarea zonei, avem nevoie de pace şi linişte", a afirmat Albu.

Declaraţiile liderului sindical au fost făcute aproape simultan cu adoptarea proclamaţiei de la Câmpeni unde peste 2000 de oameni au cerut ca proiectul exploatărilor cu cianuri să fie oprit iar Roşia Montană să intre în patrimoniul UNESCO, ceea ce ar aduce cu adevărat zonei o dezvoltare durabilă, sănătoasă, pe termen lung şi ar putea crea locurile de muncă de care oamenii din zona au nevoie cu adevărat.

O parte dintre membrii comisiei parlamentare au mers la Roşia Montană în 25 septembrie, unde au avut discuţii cu reprezentanţii RMGC, cu liderii sindicali ai minerilor etc.

Decizia cu privire la exploatări încă trenează. Pentru a ajunge la un consens cu liberalii lui Antonescu, Ponta a anunţat că mandatul comisiei parlamentare, care ar fi trebuit să elaboreze raportul asupra proiectului RMGC la data de 20 octombrie, a fost prelungit cu 30 de zile, astfel încât PSD şi PNL să poată găsi o soluţie armonioasă pentru USL.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor