Metamorfoza lui Erdogan

Primul ministru turc, Recep Tayyp Erdogan, şi-a accentuat profilul autoritar după un deceniu de putere prin înăbuşirea protestelor indignaţilor din piaţa Taksim din Istanbul, notează marţi ziarul El Pais.

Fumul cartuşelor lacrimogene lansate în ultimele săptămâni împotriva mişcării indignaţilor încă nu s-a risipit în piaţa Taksim din Istanbul. După cel puţin patru morţi, peste 7.500 de răniţi, şi sute de arestaţi cea mai mare revoltă civică după lovitura de stat din 1980, Europa a trântit din nou uşa în faţa aspiraţiilor Turciei.

Erdogan, liderul care părea decis să lege destinul Turciei de cel al Uniunii Europene, la începutul mandatului său, este văzut acum ca un conducător autoritar care refuză să asculte glasul străzii. De la vehementul primar al Istanbulului, căruia îi plăcea să i se spună 'imamul oraşului', la arogantul şef al guvernului, care ţine lecţii la mitingurile sale, au trecut 20 de ani. Ascensiunea lui politică, de mâna lui Necmettin Erbakan, primul şef de guvern islamist al Turciei moderne, fusese strivită sub bocancul armatei.

Erdogan a stat patru luni la închisoare şi condamnat la ostracizare politică pentru a fi citit un poem islamist - 'baionetele noastre sunt ca nişte minarete' - în 1998. Puţin mai târziu avea să se producă prima transformare. Şi-a moderat discursul politic pentru a fonda în 2001 Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP), alături de actualul preşedinte turc, Abdullah Gül.

Redresarea economică, democratizarea şi apropierea de Europa au fost cârligul prin care AKP a reuşit să strângă 36% de voturi în 2002 şi circa 50% în 2007 şi 2011. Transformat într-un politician menit să intre în istorie, precum Margaret Thatcher sau Helmut Kohl, revoltele din piaţa Taksim par să-i anunţe începutul declinului.

În cablogramele difuzate de Wikileaks diplomaţii îl descriu drept 'un patriarh care domină normele stricte autocrate'. 'Tayyip crede doar în Allah... dar nici în el nu mai are încredere', declara ironic un membru al partidului său, la Ambasada SUA din Ankara. Erdogan are 59 de ani şi s-a născut la Rice, la malul Mării Negre. Împătimit de fotbal, legenda urbană spune ca vindea covrigi pe stradă înainte de a intra la o şcoală coranică şi de a studia economia la Universitatea Marmara.

De la Kemal Atatürk, niciun un alt politician nu a transformat Turcia atât de mult ca Erdogan. Sute de noi drumuri, şcoli şi spitale, stau mărturie. Deşi pare izolat în turnul său de fildeş, el face eforturi pentru a nu fi înlăturat de la putere de alţi lideri ai partidului său AKP. Procesul de pace kurd nu este înţeles de bazele partidului, iar compromisul său cu rebelii suniţi sirieni contravine nuanţelor complexe ale islamismului turc.

Sistematizarea peisajului din marile oraşe, precum demolarea parcului Gezi din Istanbul, i-a atras criticile claselor medii urbane. Sectoarele laice şi liberale, care l-au susţinut, nu-i mai suportă amestecul în viaţa lor privată: să le spună cât alcool să bea şi câţi copii să aibă (cel puţin trei, potrivit premierului).

Tinerii care au trăit în anii de libertate ai AKP s-au răzvrătit împotriva acestui guvernant care se comportă ca un sultan. Această escaladă a polarizării în societatea turcă intervine într-un moment de răscruce pentru destinul politic al lui de Erdogan. Cu trei alegeri în perspectivă - municipale şi prezidenţiale (2014) şi legislative (2015) - statutul AKP îl împiedică să candideze pentru un al patrulea mandat de premier. Visul lui este de a reforma Constituţia şi de a deveni primul preşedinte al Turciei cu puteri executive depline, după modelul francez, pentru a se menţine la putere până dincolo de 2023, când se marchează primul centenar al Republicii întemeiate de Atatürk.