Obama şi Merkel vor discuta la Washington despre înarmarea Ucrainei

Administraţia Obama ia în considerare furnizarea de armament sofisticat către forţele guvernamentale ucrainene, cu speranţa ca acest lucru va duce la o schimbare a situaţiei existente în războiul civil din estul Ucrainei.
Preşedintele american Barack Obama şi cancelarul german Angela Merkel. (Captură Foto)
Andrei Popescu
03.02.2015

Administraţia Obama ia în considerare furnizarea de armament sofisticat către forţele guvernamentale ucrainene, cu speranţa că acest lucru va duce la o schimbare a situaţiei existente în războiul civil din estul Ucrainei.

Un oficial al administraţiei de la Casa Albă, adresându-se publicaţiei New York Times sub anonimat, a indicat faptul că preşedintele american Barack Obama ar fi dispus să aprobe livrarea de ajutor letal către guvernul ucrainean. Armele vor include rachete anti-tanc, radare, blindate şi alte echipamente militare sofisticate.

Până acum, suportul oficial american a fost limitat la furnizarea de articole “neletale” şi tactice precum măşti de gaze, ochelari cu vedere pe timp de noapte, armură corporală sau truse de prim ajutor. Dar acum Washingtonul se teme că armata ucraineană s-ar putea dezintegra fără un suport din afară. Totuşi, înainte să ia noi decizii politice, Obama doreşte să discute această chestiune cu liderii europeni – primul pe listă fiind cancelarul german Angela Merkel, care soseşte la Washington săptămâna viitoare.

Merkel a coordonat eforturile europene de încheiere a unui acord pentru încetarea focului în Ucraina, deseori adoptând o poziţie dură faţă de Rusia pentru presupusa sa implicare în această criză. Dar luni, 2 februarie, Merkel a reafirmat poziţia sa anterioară că Germania nu va furniza arme Ucrainei, preferând să se concentreze pe diplomaţie în vederea încetării conflictului.

“Este convingerea mea fermă că acest conflict nu poate fi rezolvat pe cale militară”, a spus Merkel la o conferinţă de presă comună cu premierul ungar Viktor Orban la Budapesta.

Administraţia Obama are de asemenea unele temeri în legătură cu înarmarea ucrainenilor. În primul rând, nu este clar dacă forţele din Kiev pot opera, fără o pregătire prealabilă, asemenea arme şi echipamente militare pe care ar dori să le trimită SUA.

De asemenea, SUA acuză Rusia de înarmarea separatiştilor pro-ruşi din estul Ucrainei şi Casa Albă se îndoieşte că orice cantitate de arme letale trimisă acolo ar putea face faţă puterii militare a Rusiei. Astfel, datorită temerilor legate de implicarea într-un nou Război Rece, oficialii americani se mişcă cu prudenţă.

Totuşi, conform New York Times, câţiva oficiali cheie ai administraţiei americane şi-au exprimat suportul pentru o reconsiderare a politicii americane faţă de înarmarea Ucrainei. Astfel, secretarul de stat John Kerry, care va vizita joi Kievul, generalul Martin E. Dempsey, preşedintele Comitetului Întrunit al Şefilor de State Majore din SUA, şi Chuck Hagel, secretarul demisionar al apărării, au dat de înţeles că sunt deschişi la ideea unui ajutor letal pentru Ucraina.

Un raport publicat luni de opt foşti oficiali seniori americani a cerut, de asemenea, administraţiei Obama să trimită armatei ucrainene echipamente de apărare în valoare de 3 miliarde de dolari, incluzând maşini blindate Humvee şi drone de recunoaştere.

Occidentul trebuie să întărească poziţia Ucrainei “prin amplificarea riscurilor şi costurilor pe care le-ar putea înfrunta Rusia în cazul oricărei ofensive majore reînnoite”, susţine raportul. “Pentru aceasta este nevoie de furnizarea directă de ajutor militar – în cantităţi mult mai mari decât cele oferite până în prezent şi incluzând arme letale pentru apărare.”

În trecut, Rusia a avertizat Washingtonul să nu trimită arme letale în Ucraina şi că, dacă alege să facă acel lucru, atunci s-ar trage un “ semnal foarte periculos”.

“Am auzit repetate confirmări din partea administraţiei SUA că furnizează Ucrainei doar ajutoare neletale”, a declarat în noiembrie 2014 un purtător de cuvânt al Ministerului rus de Externe. “Dacă va avea loc o schimbare în acea politică atunci vom discuta despre un factor foarte destabilizator care ar putea afecta serios balanţa puterii în regiune.”

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor