Medvedev: UE încearcă să forţeze Rusia să renunţe la proiectul Nord Stream 2

Dmitri Medvedev (E. Shutkina/AFP/Getty Images)
Andrei Popescu
14.11.2017

Premierul rus Dmitri Medvedev a declarat că încercările Uniunii Europene de a impune noi reglementări în ceea ce priveşte proiectul gazoductului Nord Stream 2 par să urmărească să complice punerea în aplicare a acestuia şi să forţeze Moscova să îl abandoneze.

Medvedev a făcut comentariile marţi, după ce Comisia Europeană a propus extinderea reglementărilor interne UE privind piaţa energetică pentru a viza şi gazoductul lung de 1.200 km pe care doreşte să îl construiască Moscova pentru a transporta gazul natural rusesc spre Germania prin Marea Baltică.

Comisia Europeană a propus săptămâna trecută noi reglementări care vor introduce o jurisdicţie comună pentru toate gazoductele care pătrund pe teritoriul UE.

Conform noilor propuneri, toate gazoductele majore de gaz natural care pătrund pe teritoriul Uniunii vor trebui să se conformeze reglementărilor blocului european privind transparenţa, accesibilitatea şi eficienţa.

Prezentând noile propuneri în 8 noiembrie, vicepreşedintele Comisiei Europene, Maros Sefcovic, a afirmat că Nord Stream 2, pe care l-a descris ca fiind un “proiect controversat”, nu ar trebui să fie construit într-un vid legal.

Construirea gazoductului Nord Stream 2 a fost suspendată în 2015, după ce câteva ţări au criticat proiectul pe motivul că adânceşte dependenţa Europei de gazul rusesc.

“Abordarea noastră cu privire la implementarea acestui proiect nu s-a schimbat până acum. Nu este o unealtă politică, ci este un proiect comercial obişnuit care urmăreşte să asigure securitatea energetică a Europei”, a precizat premierul rus.

Gigantul rus de stat Gazprom este pe cale să devină singurul acţionar al proiectului Nord Stream 2, deşi câteva firme energetice europene au declarat că vor oferi finanţare pe termen lung pentru jumătate din costul total al gazoductului.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor