Marian Sârbu despre recesiune: această constatare tehnică nu anulează proiectele şi obiectivele sociale
alte articole
Obiectivele de natură socială ale Uniunii Naţionale pentru Progresul României vor fi atinse, iar constatarea Ministerului Finanţelor privind posibilitatea recesiunii tehnice, cu efecte economice importante, nu anulează proiectele şi obiectivele de natură socială, a declarat, vineri, preşedintele progresiştilor, Marian Sârbu.
El spus că este important ca România să îşi păstreze obiectivele discutate cu reprezentanţii organismelor financiare internaţionale şi a adăugat că o creştere a salariilor ar putea duce la o creştere economică mai mică, de aproximativ 1-1,5%.
„Dacă ne păstrăm în interiorul deficitului asumat prin buget şi înţelegerile pe care le avem cu organismele internaţionale, obiectivele de natură socială vor fi atinse. (...) Probabil că în felul acesta (n.r. prin creşterea salariilor bugetarilor), în loc de o creştere de 2,5% vom vorbi de o diminuare a acesteia la 1 - 1,5% . Dar, în opinia noastră, această constatare tehnică, cu efecte economice importante, nu anulează proiectele şi obiectivele de natură socială”, a spus Sârbu.
El a subliniat că România a fost singura ţară care a luat măsuri de austeritate fără precedent şi a adăugat că partenerii financiari internaţionali „pot înţelege nevoia de recuperare a puterii de cumpărare a celor care au avut enorm de suferit în această perioadă”.
Marian Sârbu a criticat declaraţiile liderilor Opoziţiei cu referire la creşterile salariale pe care le-a catalogat drept „ipocrizii”.
„Reamintesc celor care vorbesc de idee de campanie electorală atunci când aud de aceste propuneri că e tot o formă de ipocrizie o astfel de afirmaţie. Atunci când aceste venituri au fost tăiate nu a mai fost campanie electorală, atunci când s-a introdus contribuţia pentru pensiile mai mari de 740 de lei, nu a mai fost campanie, nu a mai fost ipocrizie. Atunci când s-au tăiat 25% din salariile bugetarilor nu a mai fost campanie electorală. Aş vrea să rămânem în nişte termeni rezonabili. Oamenii au pierdut în ultimii doi ani procente importante din puterea de cumpărare”, a adăugat Sârbu.
El a precizat că măririle salariale pot fi făcute din aceleaşi surse bugetare din care se fac toate cheltuielile bugetare.
„Niciun fel de măsură de natură socială nu va trebui să exceadă deficitului bugetar pe care le-am convenit cu organismele internaţionale”, a punctat preşedintele UNPR, Marian Sârbu.
Economia României poate intra în recesiune din punct de vedere tehnic, însă în mod real autorităţile mizează pe o creştere de 1,52 - 2% în 2012 faţă de 2011, a declarat, vineri, ministrul Finanţelor Publice, Bogdan Drăgoi. "A fost înregistrată scădere pe trimestrul unu, comparativ cu trimestru patru 2011. Tehnic, este posibil să intrăm în recesiune. Trimestrul patru a avut o scădere faţă de trimestrul trei. Întrebarea este ce facem ca să trecem pe creştere anuală. Estimăm o creştere de 1,52 - 2% în 2012, faţă de 2011. Scăderile au fost cauzate având în vedere baza trimestrului patru anterior, aceasta a fost mare. În primul trimestru din 2012 avem această neşansă a vremii. În funcţie de creşteri şi de venituri discutăm şi scenariile de revenire", a afirmat Drăgoi.