Marea Britanie forţată să îşi retragă spionii după dezvăluirile făcute de Snowden

Presa britanică a raportat că Londra a fost nevoită să îşi retragă spionii din “ţările ostile” după ce Rusia şi China au aflat cum operează aceştia, decriptând o cantitate mare de dosare secrete dezvăluite în urmă cu doi ani de fostul contractor al NSA Edward Snowden.
Inamicul public numărul unu al SUA şi fostul consultant al NSA, Edward Snowden. (AFPTV / AFP / Getty Images)
Andrei Popescu
15.06.2015

Presa britanică a raportat că Londra a fost nevoită să îşi retragă spionii din “ţările ostile” după ce Rusia şi China au aflat cum operează aceştia, decriptând o cantitate mare de dosare secrete dezvăluite în urmă cu doi ani de fostul contractor al NSA Edward Snowden.

Ziarul The Sunday Times a declarat că retragerea spionilor a fost ordonată după ce Moscova a obţinut acces la peste 1 milion de fişiere criptate aflate în posesia lui Snowden după ce acesta a fugit din SUA în 2013 şi i s-a acordat dreptul de a locui în Rusia.

Citând o sursă de pe Downing Street, Sunday Times a susţinut că decriptarea “a însemnat că agenţii au trebuit să fie mutaţi şi că divulgarea modului în care operăm ne-a împiedicat să obţinem informaţii vitale”. Oficialul din biroul premierului David Cameron a mai fost citat afirmând că “nu există nicio dovadă că cineva a fost rănit”.

Ziarul, citând surse guvernamentale separate, a mai susţinut că Beijing-ul a accesat de asemenea acele documente, despre care se crede că dezvăluie o gamă largă de tehnici occidentale de spionaj.

Snowden a lucrat ca şi contractor pentru CIA şi NSA. Pe când lucra la NSA, el a descărcat 1,7 milioane de documente secrete care descriau operaţiunile guvernamentale americane de interceptare a milioane de apeluri telefonice civile efectuate pe teritoriul american şi în afara sa. Prima dată el a fugit în Hong Kong, dar ulterior preşedintele rus Vladimir Putin i-a acordat azil şi apoi reşedinţă în Rusia.

Snowden a fost lăudat că ar fi erou şi patriot dar, în acelaşi timp, a fost considerat şi trădător pentru divulgarea de informaţii secrete.

Un mare juriu american l-a acuzat pentru încălcarea U.S. Espionage Act şi furt de proprietate guvernamentală, dar Rusia a refuzat să îl extrădeze.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor