Manifestări dedicate împlinirii vârstei de 90 de ani de către Regele Mihai I

Epoch Times România
08.11.2011

Regele Mihai I va fi omagiat marţi, cu ocazia împlinirii vârstei de 90 de ani (25 octombrie), de Televiziunea Română cu un DVD conţinând patru filme realizate de televiziunea naţională în ultimii ani, informează Biroul de presă al Casei Regale.

Lansarea va avea loc de la ora 11,00, la Librăria Cărtureşti, la eveniment urmând să participe, din partea Familiei Regale, principesa moştenitoare Margareta şi principele Radu ai României.

De asemenea, ca în fiecare an, posesorii Medaliei Regele Mihai I pentru Loialitate vor serba ziua medaliei la 8 noiembrie, de ziua sfinţilor arhangheli Mihail şi Gavril.

Cu această ocazie va avea loc un concert al Cameratei Regale în Sala Regilor a Palatului Elisabeta, la ora 17,00, participanţii fiind invitaţi apoi la o recepţie în Sufrageria mare, la ora 17,50.

Cu ocazia împlinirii vârstei de 90 de ani, Majestatea Sa Regele va fi omagiat şi de Societatea Română de Radio cu un volum şi două compact-discuri conţinând mesaje ale Regelui Mihai şi interviuri realizate de Radio România în ultimii douăzeci de ani, care va fi lansat în foaierul Sălii Radio, miercuri de la ora 11,00.

Regele, prin mijlocirea principesei moştenitoare Margareta, va acorda Înaltul Patronaj Asociaţiei Române de Presă Sportivă, în cadrul unui eveniment care va avea loc miercuri, la ora 18,00 la Sala Regilor a Palatului Elisabeta.

Prezenţa regelui Mihai I în Parlament a constituit evenimentul central al unui amplu program de manifestări dedicate "Jubileului 90" al Majestăţii Sale, care s-au desfăşurat în lunile octombrie şi noiembrie.

De asemenea, regele a participat, la Opera Naţională din Bucureşti, la un spectacol de gală, unde a fost ovaţionat îndelung de invitaţii prezenţi, dar mai ales de bucureştenii veniţi în număr mare să-l salute în Parcul Operei.

Seara s-a încheiat cu un dineu oficial în onoarea regelui Mihai la Palatul CEC, la care au luat parte regele Mihai şi regina Ana şi ceilalţi membri ai Familiei Regale şi ai Familiilor Regale din Europa şi din Asia, invitaţi din străinătate.

Totodată, cu prilejul "Jubileului 90" al regelui Mihai I, fostul suveran a decorat cu Medalia Regele Mihai I pentru Loialitate, Crucea Casei Regale a României I, Decoraţia Regală Nihil Sine Deo o serie de personalităţi din România, Europa şi Statele Unite ale Americii.

Printre evenimentele dedicate jubileului regelui s-a numărat şi lansarea, la Muzeul Naţional de Istorie a României, a volumului "Anul Regelui".

La aceste evenimente au fost invitaţi să participe reprezentanţii caselor regale din Austria, Belgia, Bulgaria, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Iordania, Liechtenstein, Luxemburg, Muntenegru, Portugalia, Rusia, Serbia, Spania, Suedia.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor