Mai salvează monarhia România?

Crizele politice din ultimii ani au arătat că este nevoie de un factor de stabilitate. Coabitarea Băsescu-USL îşi arată deja limitele, dar mai îngrijorător este că vom avea un “preşedinte-dormitor” la Cotroceni. Foarte probabil, Crin Antonescu va fi ales fără emoţii la prezidenţiale. Ca urmare, mulţi se gândesc că o alternativă ar fi restaurarea monarhiei cu ocazia revizuirii Constituţiei.

Regele Mihai şi Casa Regală au atuul de a fi respectaţi pe plan intern, unde pot acţiona ca un factor de coeziune, ca un simbol de demnitate naţională, o punte între prezent şi un trecut considerat mai bun. În plus, au conexiuni bune pe plan extern, fiind înrudiţi cu cele mai importante familii regale din Europa, şi pot schimba în bine imaginea ţării. Acesta este argumentul cel mai des folosit de către cei care se declară regalişti sau simpatizanţi ai Casei Regale.

Nu este de mirare că acest curent pare să ia amploare în România pentru ca el dă un crez, o speranţă şi acelei majorităţi tăcute, celor fără opţiuni care nu mai votează. Nu vor să voteze nici PSD-ul de filiaţie comunistă, nici PNL-ul lui Crin şi Fenechiu, şi nici PDL-ul lui Blaga, Udrea şi Videanu. Sunt cei care privesc către trecut, către istorie, în căutarea unor modele umane de moralitate, de curaj, de demnitate, scârbiţi de întreaga clasă politică actuală. În ultima vreme, circulă pe Internet o petiţie pentru reinstaurarea monarhiei.

”Ne lipseşte acel punct de întâlnire, acel factor de coeziune, în care să ne regăsim cu toţii şi cu care să ne putem mândri, indiferent de vârste, de opiniile politice, de opţiunile intelectuale, de meserie sau de origine. Monarhul este acest punct de întâlnire, de legătură cu trecutul nostru istoric şi de potenţare a părţii celei mai bune din noi”, se arată în apelul Alianţei Naţionale pentru Restaurarea Monarhiei, semnat de nume precum Doina Cornea, Dan Puric, Victor Rebengiuc, dar şi de oameni din zona USL precum Mircea Diaconu, Dinu Giurescu (proaspăt deputat PC!), sau Lucia Hossu Longin. Textul insistă pe caracterul apolitic al monarhului. Îl vede pe acesta ca fiind un factor de continuitate. Astfel, el se situează deasupra politicii de partid şi nu trebuie să lupte pentru realegere, pentru beneficii materiale, pentru scopuri mici şi meschine. Ar putea juca deci rolul de arbitru între puterile statului, mediind între acestea ca un judecător imparţial din afara sistemului. Chiar dacă puterile Caselor regale europene sunt mai degrabă simbolice, aprecierea de care ele se bucură în rândul populaţiei, le dă acestora o legitimitate aparte.

Apelul pentru reinstaurarea monarhiei în România susţine că ”trezirea naţiunii la viaţa democratică înseamnă recuperarea identităţii, onorarea înaintaşilor şi a celor care s-au jertfit pentru libertăţile noastre, respectul şi promovarea valorii, reconsolidarea instituţiilor pe alte principii decât cele clientelare şi politice, respectul faţă de lege, responsabilizarea actului de guvernare, recuperarea demnităţii naţionale şi a acelor elemente care ne definesc cu adevărat”.

Da, este adevărat, România are nevoie acum, poate mai mult ca oricând, de modele pozitive de moralitate, cinste şi demnitate în politică şi de personalităţi, de oameni de stat adevăraţi. Dar asta nu rezolvă problema corupţiei endemice, a clientelei politice care căpuşează statul de ani de zile şi nici pe cea a lipsei de control şi de responsabilizare a guvernanţilor de către guvernaţi.

Să presupunem, prin absurd, că USL, construcţia formată sub egida comuniştilor Dan Voiculescu şi Ion Iliescu, propune românilor revenirea la monarhie, prin revizuirea Constituţiei, iar aceştia o aprobă prin referendum. Puterile executive rămân atunci în totalitate în mâna lui Ponta. Cine-i va numi pe şefii serviciilor secrete, pe procurorii generali, cine va prelua celelalte atribuţii ale preşedintelui? Ponta şi supermajoritatea sa din Parlament ar transforma o monarhie constituţională într-o dictatură parlamentară, deghizată sub aparenţa puterii şi credibilităţii simbolice a Casei Regale.

Acest scenariu pare total fantezist şi irealizabil. Deocamdată, doar fostul premier Tăriceanu pare să susţină serios o astfel de soluţie. ”Eu aş opta pentru monarhie deoarece ne-ar aduce mari avantaje, în plan intern şi în plan extern", spunea el la sfârşitul lui octombrie.

Şi Crin Antonescu a vorbit despre opţiunea sa pentru monarhie, dar la cât de disperat este să se instaleze cu orice preţ la Cotroceni, cine să-l creadă? Până la urmă, singurul lui scop în ultimii ani a fost să ajungă preşedinte. Ar accepta chiar şi statutul de şef de stat cu puteri tăiate, la revizuirea Constituţiei, un rol onorific, ca să nu se deranjeze prea mult de la somn, să nu fie nevoit să călătorească mult şi să vorbească vreo altă limbă, gesticulând nervos către interlocutorul străin. Totuşi, preşedintele PNL declara tot în octombrie că, în opinia sa, ”monarhia constituţională este cea mai convenabilă formă de guvernământ pentru o ţară ca România”. ”Eu am trăit vremuri, în 1990, în care erai într-un pericol fizic dacă pomeneai de rege. Dacă am avut convingerea să susţin monarhia în 1990, n-am de ce să nu o susţin în 2012”, a mai spus Antonescu. El nu a uitat să trimită o săgeată către rivalul Tăriceanu. Întrebat despre simpatiile regaliste ale fostului premier, Antonescu a răspuns: ”Nu cred că sunt un om care-mi schimb părerile de pe o zi pe alta, mă bucur că numărul nostru creşte”.

Regele Mihai este o personalitate pe plan extern, iar tânărul principe Nicolae, cu studii în Marea Britanie, care s-a mutat definitiv în România, este mai promiţător decât Crinul veştejit. Este clar că ieşirea la rampă a nepotului lui Mihai de România este o încercare de a readuce în ochii populaţiei monarhia ca pe o alternativă la circul politic actual. Din păcate, cei care vor revizui Constituţia nu au decât un singur obiectiv: să se perpetueze la putere şi să colonizeze tot statul.

Cât despre posibilitatea restauraţiei, liderul PNL a ţinut să precizeze: ”Nu ştiu dacă va fi posibil acest lucru. Dar în ceea ce priveşte convingerea mea, să nu aveţi nicio ezitare”. Ne-am liniştit deci, cum Antonescu a impus revoluţia bunului simţ în politica românească şi n-a avut nicio ezitare nici să-şi ia cuvântul înapoi după ce spusese că demisionează dacă Băsescu este demis, şi nici să facă pactul cu PSD după ce le aruncase cuvinte grele pesediştilor, nici să-i excludă pe adversari ca într-un ”veritabil partid liberal”, este clar că în calitate de copreşedinte al USL le va propune lui Ponta şi Voiculescu, lui Iliescu şi Fenechiu să-l readucă pe rege. Iar aceştia cu siguranţă abia aşteaptă să-l primească cu braţele deschise pe monarhul alungat de comunişti, pe care Iliescu nu l-a lăsat să se întoarcă în ţară. Este clar că tema revenirii la monarhie este folosită pentru a mai atrage un bazin electoral pe care PNL l-a pierdut demult. O retorică de campanie, nimic mai mult.

Cu un asemenea susţinător al monarhiei precum Crin Antonescu, restauraţia nu se va produce niciodată, deşi tocmai perspectiva instalării acestuia la Cotroceni ar trebui să facă şi mai puternic curentul pro-regalist. Se spune în petiţia pro-monarhie că România este prost-reprezentată pe plan extern de Băsescu. Gândiţi-vă însă cum va fi reprezentată de Antonescu, care nu are nicio competenţă diplomatică, care se răsteşte la UE, la Merkel, la Barroso şi care nu poate înţelege o limbă străină sau un limbaj economic.

Aici le dau dreptate regaliştilor. Regele Mihai este o personalitate recunoscută pe plan extern, iar tânărul principe Nicolae, cu studii în Marea Britanie, care s-a mutat definitiv în România, este mai promiţător decât Crinul veştejit. Este clar că ieşirea la rampă a nepotului lui Mihai de România este o încercare de a readuce în ochii populaţiei monarhia ca pe o alternativă la circul politic actual. Din păcate, cei care vor revizui Constituţia nu au decât un singur obiectiv: să se perpetueze la putere şi să colonizeze tot statul.

Monarhia din Europa, în criză

Dincolo de dezbaterea pro-şi anti-monarhie în România, în Europa casele regale au suferit şi ele în actuala criză economică, cel puţin ca imagine. Ele nu par să-şi mai găsească busola, fiind de multe ori prinse în dilema luxului afişat versus austeritatea impusă populaţiei. În Spania, regele Juan Carlos a pierdut din respectul populaţiei şi a fost criticat puternic după ce a plecat în plină criză să vâneze elefanţi în Botswana. Asta la scurt timp după ce declarase că nu poate să doarmă din cauza şomajului foarte ridicat în rândul tinerilor. Chiar dacă monarhul este încă apreciat de o mare parte a populaţiei pentru că a ajutat la tranziţia Spaniei de la dictatură la democraţie, după moartea dictatorului Franco, mai multe scandaluri au stricat imaginea Casei Regale spaniole. Cumnatul său a fost acuzat de deturnare de fonduri publice. Iar distracţia sa frivolă la vânătoare în timp ce spaniolii erau tot mai strâmtoraţi, când multe familii îşi pierdeau casele, a transmis ideea că este indiferent la problemele lor. Urmarea? Cele mai recente sondaje arată că popularitatea monarhiei se află la un minim istoric şi că doar 50% dintre spanioli mai au o părere bună despre rege.

În Marea Britanie, în schimb, trei sferturi din populaţie vrea ca ţara să rămână monarhie, mai ales pentru menţinerea identităţii, a unor valori şi tradiţii, în faţa ameninţărilor americanizării, globalizării sau europenizării. Monarhia reprezintă pentru britanici o pavăză împotriva unor schimbări de care mulţi se tem, un factor de continuitate şi de stabilitate.

Oricum nu se poate generaliza. În România, monarhia este populară pentru că n-a dezamăgit, în timp ce întreaga clasă politică actuală a făcut-o. Regele nu va putea însă s-o schimbe pe aceasta. Ea va continua să se autoperpetueze. Totuşi decât să ai de ales între Antonescu şi doctorul Oprescu, care probabil va promite ”România suspendată”, mai bine revenim la monarhie. Mai rău nu poate să fie, ba poate chiar mai bine.