Madagascar, epidemie de ciumă bubonică: 32 de morţi, 84 de cazuri suspecte
alte articole
Un nou focar de ciumă bubonică a lovit Madagascarul. 32 de persoane au murit şi cel puţin 84 de cazuri suspecte au fost înregistrate în ultima lună. Vineri, 20 decembrie, autorităţile ţării au declarat că epidemia afectează cinci din cele 112 raioane ale ţării.
60 de cazuri suspectate de îmbolnăvire cu "Moartea Neagră", care în Evul Mediu a ucis o treime din populaţia Europei, sunt cauzate de ciuma pulmonară, tulpină deosebit de virulentă a bolii, care, dacă este lăsată netratată, ucide în mai puţin de 24 de ore. Cauzată de aceeaşi bacterie a cuimei bubonice nu se transmite prin muşcături de purici de şobolani, ci prin aer, de la om la om. Printre principalele cauze ale infecţiilor sunt condiţiile proaste de salubritate şi scăderea nivelului de trai, un rezultat al crizei politice prelungite care a urmat loviturii de stat din 2009.
„Moartea Neagră” a început să se răspândească în insulă din 2009, iar de atunci au fost înregistrate până la 500 de victime pe an. Anul trecut circa 300 de persoane au fost infectate, dintre care 60 au murit. Cei mai vulnerabili în faţa bolii sunt copiii.
Ciuma bubonică a fost una din cele mai violente pandemii din istoria omenirii. Pe vremea când „Moartea Neagră” bântuia Europa oamenii credeau că a venit sfârşitul lumii. Transpiraţia, frisoanele şi durerile îngrozitoare erau principalele semne că boala s-a instalat. În acelaşi timp, în zona axilară, pe gât, şi eventual în zona inghinală apăreau nişte umflături pline cu puroi, numite "buboane", care erau iniţial de culoare roz, apoi deveneau purpurii, iar în final negre - ajungeau şi la dimensiunea unor portocale. Victimele mureau în chinuri groaznice.
Într-un studiu publicat recent de The American Journal of Tropical Medicine and Hygiene, cercetătorul american Thomas Butler analizează datele despre ciumă, strânse la nivel mondial în perioada 2000-2009. Madagascarul figurează pe locul doi printre ţările cele mai afectate, cu un număr total de 7.182 de cazuri, fiind devansată doar de Congo (10.581 de cazuri), unde războiul civil, exodul populaţiei şi deteriorarea condiţiilor de trai au favorizat probabil contacte mai ample între oameni şi rozătoare. Pe locul trei figurează Zambia, cu 1.309 cazuri.
Articolul lui Thomas Butler dezvăluie că ciuma nu a încetat să surprindă în ceea ce priveşte căile de transmisie. În timpul acestui deceniu 2000-2009, există desigur 'cazuri clasice' de contaminare, precum cele din 2005 şi 2006 din minele de aur şi diamante din Congo (peste 100 de morţi) sau ca cele care se constată în fiecare an în Madagascar. Însă, există de asemenea şi cazuri mai 'exotice', cum a fost cel al contaminării pe cale alimentară din Afganistan, în 2007, când 83 de persoane s-au îmbolnăvit după ce au mâncat carne de cămilă infectată, iar 17 dintre ele au murit.