Luptele la vârf din Partidul Comunist Chinez - cauzate de problema Falun Gong

În eşaloanele superioare ale partidului comunist din China (PCC) se ştie că toată lupta se desfăşoară în jurul aşa-numitei „probleme Falun Gong”. Nici unul dintre actualii liderii şi cei care îi vor înlocui în toamnă, după cel de-al 18 Congres al PCC, nu doreşte să continue această campanie, lipsită de sens, împotriva practicii spirituale Falun Gong, declanşată de Jiang Zemin.
Lupta dintre Bo Xilai şi Wang Lijun poate condiţiona schimbări politice majore în China (Epoch Times)
Fan Xiao şi Ilia Ivanov
27.02.2012

În eşaloanele superioare ale Partidului Comunist din China (PCC) se ştie că toată lupta se desfăşoară în jurul aşa-numitei „probleme Falun Gong”. Nici unul dintre actualii liderii şi cei care îi vor înlocui în toamnă, după cel de-al 18 Congres al PCC, nu doreşte să continue această campanie lipsită de sens, împotriva practicii spirituale Falun Gong, declanşată de Jiang Zemin.

Această politică de persecuţie nu este privită în lume doar că o crimă împotriva umanităţii, pentru care mai devreme sau mai târziu PCC va trebui să răspundă în faţa legii, dar implică şi resurse financiare enorme, pe care regimului totalitar îi este tot mai greu să le furnizeze.

Falun Gong (de asemenea, cunoscut sub numele de Falun Dafa) implică practicarea unor exerciţii de meditaţie şi norme de viaţă conforme cu învăţăturile bazate pe Adevăr, Compasiune şi Toleranţă.

În iulie 1999, Jiang Zemin a început o campanie masivă de persecuţie a Falun Gong, care i-a afectat nu doar pe cei 100 de milioane de aderenţi ai practicii, dar şi pe rudele şi prietenii acestora. Politica de suprimare, care durează deja de peste 10 de ani, a atins într-o anumită măsură aproape fiecare familie din China şi a aruncat ţara într-o criză politică, economică şi morală.

Acum problema respectivă a plasat Partidul Comunist într-o situaţie dificilă.

Potrivit surselor noastre din Comisia de stat pentru dezvoltare şi planificare, pentru desfăşurarea măsurilor complexe de represiune împotriva Falun Gong, regimul comunist cheltuie aproape un sfert din produsul naţional brut.

Potrivit sursei, în campania de persecuţie sunt implicate Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Securităţii Publice, Ministerul de Finanţe şi Economie, Direcţia de Securitate Publică, Ministerul Educaţiei, Ministerul de Comerţ Exterior, Ministerul Comunicaţiilor, Departamentul Frontului Unic, organizaţii culturale şi de creaţie. Cele mai mari talente ale ţării au fost angajate în lupta împotriva Falun Gong. Sume enorme sunt risipite pentru organizarea şi întreţinerea mass-mediei străine şi blocarea Internetului, precum şi pentru identificarea, folosirea şi remunerarea serviciilor experţilor occidentali, loiali partidului comunist.

Diplomaţii regimului autoritar, cu ajutorul unor beneficii economice crează şi întreţin aşa-numitele relaţii „prietenoase şi reciproc avantajoase”, precum de „bună vecinătate” cu guvernele altor state, încercând să le convingă să susţină politica de represiune împotriva Falun Gong.

Sursa a mai relatat că mulţi oficiali se folosesc de faptul că autorităţile nu fac economie de bani pentru reprimarea Falun Gong şi utilizează sumele alocate în acest sens în propriile scopuri, aducând prejudicii substanţiale economiei ţării.

Potrivit sursei, în cazul în care partidul comunist nu îşi va schimba politica faţă de Falun Gong, viitorului conducător al Chinei îi va fi foarte dificil să îmbunătăţească situaţia economică a ţării, pentru ca pentru menţinerea represiunii se cheltuiesc „prea multe” surse.

Lui Jiang Zemin, Zhou Yongkang şi altor instigatori şi activişti importanţi ai acestei campanii împotriva Falun Gong le este teama de ziua judecăţii şi încearcă prin toate mijloacele posibile să păstreze printre membrii permanenţi ai Biroului Politic al Comitetului Central al PCC un număr de oameni, „din clica lui Jiang”. Anume din acest motiv Jiang a decis să intervină în noul aliniament de forţe care va avea loc în toamna acestui an.

În ajunul celui de-al a 18-lea Congres al PCC, în China ia amploare lupta în interiorul partidului, privită îndeaproape de întreaga lume.

Washington Times a raportat că incidentul din oraşul Chongqing, asociat cu Bo Xilai şi Wang Lijun, va continua şi, probabil, în acest an în China va avea loc o lovitură de stat.

În ultimul timp, pe scena politică a oraşului Chongqing au loc diverse evenimente. După cum a relatat o sursă din administraţia locală, pe 17 februarie, funcţia de preşedinte adjunct al Comitetului de Partid din Chongqing, a fost ocupată de Tai Chan, nepotul lui Jiang Zemin.

Conform informaţiilor primite, Jiang Zemin a dezvoltat deja o strategie privind modul în care ar scăpa de Bo Xilai, care este un membru al clicii lui, dar a cărui carieră a fost ruinată de cererea de azil politic pe care Wang Lijun a făcut-o la Consulatul SUA.

Actualmente activitatea lui Bo Xilai a fost preluată de secretarul Comisiei Centrale politico-juridice a Comitetului PCC, Zhou Yongkang. El este unul dintre cei mai influenţi oficiali din „clica lui Jiang”, şi probabil va deveni în curând „un al doilea Wang Lijun”, deoarece Bo Xilai deţine multiple informaţii compromiţătoare împotriva lui. Când Bo va fi expus, Zhou nu va ieşi neşifonat.

Pe 18 februarie programul de ştiri al Televiziunii Centrale a Chinei, CCTV, a difuzat informaţii despre publicarea celui de-al doilea volum al „Operelor alese ale lui Jiang Zemin”. Analiştii au remarcat faptul că de obicei lucrările scrise de veteranii Partidului Comunist din China, nu se bucură de o atenţie atât de mare din partea mass-mediei naţionale. Potrivit lor, acest eveniment denotă faptul că lupta din interiorul partidului ia amploare şi foarte curând va fi expusă publicului larg.

În toţi aceşti ani de luptă latentă continuă dintre Hu Jintao şi Jiang Zemin, de fiecare dată când „clica lui Jiang” era pe punctul de colaps, în mass-media chineză apăreau informaţii despre Jiang. Este un fel de reamintire că influenţa acestuia este încă destul de mare.

Acelaşi lucru a avut loc recent. Înainte ca furtuna să se abată asupra lui Zhou Yongkang, Jiang a amintit despre sine prin publicarea colecţiei sus-menţionate. Această înseamnă că incidentul de la Chongqing s-a extins şi asupra lui.

Centrul de greutate în lupta din interiorul partidului de această dată a fost Bo Xilai. Temându-se că Xi Jinping, Wen Jiabao şi Hu Jintao vor reabilita Falun Gong şi atunci toţi cei care au iniţiat şi au participat activ la aceste represiuni se vor transforma singuri în obiecte de persecuţie, Jiang Zemin este gata să facă orice îi stă în puteri pentru a preveni un astfel de lucru.

Iniţial, Jiang planifica să-l numească pe Bo Xilai în Comitetul Permanent al PCC, pentru a asigura intangibilitatea politicii de persecuţie. La rândul său, Bo a încercat să intre în graţiile lui Jiang şi a stat în avangarda suprimărilor Falun Gong.

Shi Tszanshan, un expert pe problemele Chinei, a declarat că evenimentele care au loc acum în Chongqing l-au afectat deja direct de Jiang Zemin. Potrivit lui, Jiang va lupta „până la moarte”, pentru a evita pedeapsa pentru persecuţia împotriva Falun Gong, cea mai mare injustiţie din istorie pe care a iniţiat-o.

Conform opiniei lui Shi Tszanshan, Jiang poate cu uşurinţă să-l sacrifice pe Bo şi pe Zhou Yongkang.

Totuşi, numeroase surse au relatat că starea de sănătate a lui Jiang s-a deteriorat semnificativ în ultimul timp. Mulţi chiar pun la îndoială aflarea lui în deplină capacitate mentală.

Tyanlyan Zhang, un comentator politic şi expert pe problemele Chinei, a declarat că pe 15 ianuarie, doi vicepreşedinţi ai Comitetului Militar, Xu Caihou şi Guo Bosyun, care au fost avansaţi la aceste poziţii de către Jiang Zemin, au declarat că armata „trebuie să asculte de Hu Jintao”. Potrivit lui Zhang, acesta este un semnal clar ca Jiang a devenit practic un cadavru politic şi foarte curând, probabil, unul fizic.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor