Lui Iohannis îi cade burqa: începe să i se vadă masca

Miercuri, 17 februarie ora 17, Iniţiativa România, un proaspăt grup de acţiune născut din disperarea noastră la adresa eternelor structuri de conducere, a ţinut un eveniment la care a participat, uimitor, preşedintele României, Klaus Iohannis. Sala a fost tixită - un şi-mai-neobişnuit amestec format din ambasadori, intelectuali de marcă, analişti, presă, ONG-işti, protestatari înrăiţi.

Discursul preşedintelui a fost cel cu care a trebuit să ne obişnuim deja - o serie de cuvinte care se rostogolesc tărăgănat, monoton, întrerupte doar de episoade rostite mai apăsat, la pasajele pe care profesorul încearcă să le insufle elevilor, sau poate datorate uimirii vorbitorului, care descoperă şi el, în timp real, adevărurile pe care este nevoit să le rostească.

Iohannis a încercat să explice celor aflaţi în sală că legea electorală impusă României de blatul PSD-PNL, prin care alegerile locale se vor face într-un singur tur de scrutin, bună-proastă cum o fi, trebuie să fie lăsată să-şi facă treaba, măcar un mandat, pentru ca noi să vedem dacă este într-adevăr proastă. Ce este cu atâta lipsă de răbdare?, ne-a dojenit părinteşte alesul. Dacă după vot se va dovedi proastă, o scoatem fără nicio problemă.

În general reuşeşti să vinzi - obiecte, idei - dacă interlocutorul tău chiar vrea să le cumpere (nu era cazul, ba chiar dimpotrivă), sau dacă eşti mai inteligent (“emoţional”) decât el.

Trec peste lipsa de logică elementară a discursului şi chiar peste faptul că România nu poate fi considerată un laborator, doar pentru că se întâmplă să te afli la putere. Ţin totuşi să subliniez că este de-a dreptul nepermis să acuzi de lipsă de răbdare oameni care stau de 26 de ani sub talpa unor infractori.

Modul în care Iohannis a ridicat problema într-o sală plină de oameni care militează activ pentru ridicarea monopolului instaurat de PNL-PSD a fost şi el în cel mai bun caz neinspirat, iar în cel mai rău caz de-a dreptul jignitor. Mai ales în cazul unui preşedinte ales în urma protestelor de stradă şi a frustrării românilor de pretutindeni.

Contextul este, însă, de-a dreptul îngrijorător.

Avem un preşedinte care a arătat de la început că îi este incomodă haina parcă mult prea mare pentru un fost profesor de burg, un om care iată că se află acum în vâltoarea evenimentelor externe, conducând un stat capturat de reţele mafiote, într-un context geopolitic de-a dreptul halucinant.

Perioada de început, în care Iohannis a fost tratat cu bunăcredinţă şi un sentiment vag de înţelegere pentru rolul greu pe care trebuie să-l joace, ar cam trebui încheiată. Semnalele din partea tandemului preşedinte-absent, guvern-tehnocrat-inflitrat sunt din ce în ce mai neliniştitoare.

Guvernul Cioloş se trezeşte cerând ridicarea MCV-ului – tocmai mecanismul în virtutea căreia acum, în Justiţie, mai mişcă ceva. Lipsa de reacţie cu privire la scandalul plagiatelor şi a clicii de academicieni “de informaţii” care căpuşează poziţii cheie din Stat, amorţeala cu care se păstoreşte închiderea dosarului Revoluţiei, dezinvoltura cu care se amâna probleme presante, n-ar mai trebui să adoarmă pe nimeni.

Prea uşor negociază guvernul Cioloş, lipsit de mandat, drepturile sociale ale românilor din Marea Britanie. Prea lipsit de înţelepciune se implică Iohannis în răfuielile interne trăgând de urechi ANAF-ul descins în curtea Antenelor.

Mi-e teamă că nu este vorba doar de un discurs şchiop, nici de un profesor de fizică lipsit de elocvenţă.

Guvernul de tehnocraţi controlat de USL 3.0 arată din ce în ce mai mult ca o găselniţă „minunată” a statului mafiot din umbră. Are feţe noi, dar este infiltrat de aceleaşi structuri, este controlat de aceeaşi clasă politică. Mai primejdios, poate să facă orice gest nepopular, să negocieze orice - decontul politic nu este asumat de nici un partid. Este, probabil, cel mai prost compromis pe care structurile mafiote l-au negociat cu structurile mafiote, pe seama disperării noastre.