Lionel Messi, distins cu două noi premii în La Liga
Barcelona a găzduit, luni, în cadrul unei gale desfăşurate la "Convento de los Angeles" - Premiile Marca pentru fotbal în sezonul 2016-2017, şi unde au fost premiaţi cei mai buni sportivi din campionatul spaniol La Liga.
Astfel, atacantul echipei de fotbal FC Barcelona, Lionel Messi, a fost distins pentru a patra oară în carieră cu "Trofeul Pichichi" - acordat celui mai bun marcator (37 de goluri), şi pentru a cincea oară cu "Trofeul Alfredo Di Stefano" - pentru cel mai bun jucător.
Un alt fotbalist de marcă de la gruparea catalană, Andres Iniesta, a primit "Premiul pentru Cel mai Bun Jucător al reprezentativei Spaniei".
Lui Iago Aspas, atacantul echipei Celta Vigo, i-a revenit "Trofeul Zarra", pentru "Cel mai Bun Marcator spaniol din Primera Division" - 19 reuşite, în timp ce cu "Trofeul Zamora" a fost recompensat slovenul Jan Oblak pentru "Cel mai Bun Portar din sezonul trecut".
"Trofeul Miguel Munoz", acordat "Celui mai Bun Antrenor", a fost atribuit în comun lui Jose Luis Mendilibar - de la echipa Eibar, şi lui Asier Garitano - de la Leganes, iar "Trofeul Guruceta", pentru "Cel mai Bun Arbitru", a fost primit de Juan Martinez Munuera.