Liiceanu: Ar merita făcută o istorie a aroganţei la politicieni. Unora li se instalează în celule

Fascinat de multă vreme de problema aroganţei umane a politicianului, filozoful Gabriel Liiceanu a remarcat, într-un interviu acordat recent publicaţiei Hotnews.ro, că este interesant să vezi cum, de-a lungul istoriei, personajele care au acaparat o putere enormă au terminat prin a ieşi din scara umană, or, acesta este lucrul cel mai jignitor la adresa demnităţii semenilor lor.

"Indiferent câtă putere acumulează cineva, el rămâne, până la urmă, un biet omuleţ. Cei care uită în primul rând că sunt muritori. Un gânditor faimos spunea: 'Ce şansă pe noi că până şi prinţii lumii mor!'. Imaginaţi-vă ce s-ar întâmpla dacă un om care acumulează putere în stilul lui Napoleon, a lui Hitler sau a lui Stalin nu dispare de pe scenă. Lucrul cel mai reprobabil în istoria speciei umane este aroganţa celui care are puterea. Pentru că el loveşte în punctul cel mai vulnerabil al fiinţei noastre - demnitatea.

Oamenii care în istorie au trăit sub nivelul demnităţii au fost totdeauna sclavi. A fi sclav - indiferent dacă asta se-ntâmplă în Egiptul Antic, în Grecia sau Roma antice sau oriunde altundeva - înseamnă a cădea sub nivelul demnităţii umane. În modernitate, ceea ce s-a câştigat a fost, pe linia descoperirii individualităţii umane, demnitatea ca trăsătură supremă a individului. Pentru oameni de tipul nostru, a-ţi fi călcată în picioare demnitatea este unul dintre cele mai teribile lucruri", a declarat Liiceanu.

Filozoful a explicat că actuala clasă politică de la noi, fiind o clasă politică fără tradiţie, fără tradiţie democratică, ce şi-a pierdut pe drumul istoriei recente modernitatea, a ieşit, după '90, din neantul politicului. Ei s-au pomenit, deodată, pe o scenă a istoriei care devenise vidă, pentru că în comunism puterea nu fusese decât apanajul unei anume nomenclaturi, fiind impusă cu inflexiunea unui fenomen meteorologic, ca şi cum ar fi căzut din cer.

"Când lucrurile se schimbă doar formal, spunându-ţi-se că trăieşti într-o societate democratică şi că egalitatea în faţa legii e înscrisă în Constituţie, dar arbitrariul continuând să existe, faptul acesta îţi lezează într-un mod adânc sentimentul demnităţii. Ura şi indignarea care cresc în cei astfel lezaţi în punctul ăsta sunt extrem de mari. Or, lucrurile astea le-am trăit începând din '90. Cu un personaj care în fruntea statului aducea o parte din populaţie să o măcelărească pe alta... Ion Iliescu, într-un dispreţ total faţă de oamenii care sufereau acest tratament.

Apoi a început marea epocă a aroganţei şi ar merita făcută o istorie a aroganţei la politicieni în aceşti 27 de ani. Aroganţa supremă a atins-o... Ei bine, prima întrupare extrem de antipatică a aroganţei politice a fost a lui Adrian Năstase. Cum să vă spun, la unii dintre ei aroganţa li se instalează în celule. În aşa fel încât simpla deschidere a gurii, gesticulaţia, mimica - totul respiră aroganţă şi dispreţ. Lucrul asta îi face înfiorător de antipatici şi stârneşte în milioane de oameni din ţara asta o reacţie nemaipomenită", a continuat Liiceanu.

Potrivit filozofului, dacă aroganţa asta este practicată de un om care are calităţi ieşite din comun şi e un mare conducător - de pildă, dacă de Gaulle ar fi fost un om arogant, sau Churchill - lumea acceptă mai uşor pentru că este vorba despre un tip ieşit din comun care face gesturi în beneficiul celorlalţi.

"Nenorocirea este, la noi, că aroganţa este placată pe personaje care sunt sub-mediocre. Sub-sub-mediocre. Deci nu e numai ideea că ţi-e călcată în picioare demnitatea. Dar că e călcată de nişte personaje care sunt Neica Nimeni, oameni care n-au nicio calitate să acopere funcţia aceea. Cazul lui Gabriel Oprea este un caz-limită. Şi nu-i întâmplător că oamenii au ieşit - apropo de reacţia organică în faţa aroganţei - ca să conteste un personaj care întrupa toate ipostazele imposturii. General? Ce general? Ajuns direct de la gradul de căpitan?

Ce vânturi l-au adus pe scena mare a lumii pe un om care leagă cu greu câteva cuvinte? De ce?, te întrebi. Un om care se exprimă cu dificultăţi extreme, în privinţa căruia nu înţelegi ce vânturi l-au adus în punctul acela. Care ajunge să împartă decoraţii în stânga şi-n dreapta şi titlul de doctor unor plagiatori, el însuşi plagiind? Deci toate formele incompetenţei şi ale imposturii s-au strâns în mod exemplar într-un singur om. Şi el a devenit, dintr-o dată, simbolic. Ar trebui, în acest sens, să fie mândru, pentru că a devenit un simbol al clasei politice de la noi", a mai precizat Liiceanu.

Pentru a citi integral interviul intraţi aici.