Lider al unei “biserici chineze de casă” arestat pentru “subminare”
focus
alte articole
Hu Shigen, lider al unei alianţe a bisericilor clandestine din China a primit pe vremuri 16 ani de puşcărie pentru "activităţi contra-revoluţionare" după ce a îndrăznit să transmită date despre măcelărirea studenţilor care demonstrau în Piaţa Tiananmen în 1989.
Acuzaţia respectivă a fost anulată, iar Shigen a fost eliberat în 2008.
Deşi Constituţia chineză garantează libertatea de credinţă, regimul comunist interzice majoritatea bisericilor creştine europene. Biserica Catolică este şi ea interzisă, iar asocierea cu Vaticanul asigură automat tirmiterea în lagărele de muncă. Pentru a simula libertarea religioasă, Beijing-ul a creat, pe vremea lui Mao Tsedun, un simulacru numit Biserica Catolică Patriotică, strâns controlată de Partid, care nu acceptă conducerea Vaticanului.
Politica anti-religie a regimului comunist, declarat ateu, a condus la apariţia a numeroase biserici clandestine, deseori persecutate de Partid.
Marţi, Hu Shingen a fost condamnat la alţi şapte ani şi jumătate de închisoare pentru afilierea la alianţa bisericilor creştine clandestine. Motivul oficial al condamnării sale este "subminarea puterii de stat" - folosit deseori în cazurile dizidenţilor sau militanţilor pentru drepturi civile şi religioase.
Shigen a pledat vinovat pentru “afectarea securităţii naţionale şi a stabilităţii sociale”, conform mass mediei de stat.
De multe ori, în puşcăriile chineze mărturiile sunt smulse de poliţie prin tortură sau prin diverse ameninţări adresate familiei victimelor autorităţilor comuniste.
Procesul şi mărturia lui Shigen au făcut parte dintr-o campanie mai amplă de suprimare ce a dus la arestarea mai multor activişti în această săptămână.
Considerate o tentativă de reduce la tăcere opozanţii, procesele nu au nicio credibilitate, conform activiştilor pentru drepturile omului.
Aproximativ 300 de avocaţi şi critici ai regimului au fost arestaţi începând cu anul trecut. Familiile celor arestaţi susţin că nu au avut acces la rudele lor, iar organizaţia China Human Rights Defenders, din Washington, susţine că procesele dovedesc faptul că regimul comunist chinez nu are niciun angajament faţă de respectarea legii.
Câţiva dintre cei arestaţi, inclusiv Hu Shigen, au depus mărturii publice privind presupusa lor vinovăţie.
Însă Jerome Cohen, expert în legea chineză la New York University, citat de BBC, crede că acestea sunt rezultatul spălării pe creier sau al torturilor. “A spune că declaraţia sa a fost probabil un produs al constrângerii este prostesc din moment ce el s-a aflat într-un mediu foarte dur timp de peste un an”. “Aceste ‘mărturisiri’ aduc aminte de era ‘reeducării’ din anii 1950, pentru care noua Chină a devenit renumită”, a adăugat Cohen.
Dar campania de arestări nu se limitează la avocaţi, activişti sau biserici creştine clandestine. Unul dintre cele mai persecutate grupuri în China este cel al practicanţilor de Falun Gong, o şcoală de qigong - extrem de asemănătoare cu artele marţiale. Începând cu 1999, când statul chinez a estimat că între 70 şi 100 milioane de chinezi practicau Falun Gong şi când s-a observat că această şcoală avea un efect puternic în vederea renaşterii culturii tradiţionale chineze (pe care Mao şi Partidul Comunist au urmărit să o taie din rădăcini), şcoala a fost scoasă în afara legii şi milioane de practicanţi au fost aruncaţi în puşcării, spitale psihiatrice sau lagăre de reeducare.
La jumătatea anilor 2000, o anchetă desfăşurată de Epoch Times a scos la iveală faptul că practicanţii de Falun Gong ţinuţi în lagăre de muncă sunt tăiaţi de vii pentru organele lor. Scara la care se desfăşoară acest genocid şi numărul victimelor recoltării forţate de organe, conform analiştilor, trece dincolo de orice imaginaţie. Conform unui nou raport publicat anul acesta, "Recoltarea sângeroasă / Carnagiul: O actualizare" – semnat de fostul secretar canadian de stat pentru Asia-Pacific, David Kilgour, de avocatul de drepturile omului David Matas şi de jurnalistul de investigaţie Ethan Gutmann, aproximativ 1,5 milioane de deţinuţi politic din China au căzut victime unei industrii macabre patronate de stat – recoltarea de organe pe viu.